Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că nu se pune problema să revină în PSD şi că, în opinia, sa, problemele fostului său partid nu se vor rezolva nici dacă pleacă Liviu Dragnea.

"Nu mă întorc la PSD nici eu, nici cei de faţă. Vă spun ce am în minte în acest moment şi ce gânduri avem cu Pro România pentru o construcţie pe termen mai lung. (...) Evident că eu vorbesc în special cu oameni care au votat PSD sau m-au votat pe mine, dar sunt şi oameni, mulţi, destui, care mi-au spus: 'îmi place de tine, te-aş vota, dar n-o să votez niciodată un PSD-ist'. Deci, sigur că ştim cui ne adresăm cu acest proiect. Eu n-am plecat din PSD doar pentru că am avut o problemă personală cu Dragnea. Eu am avut o problemă cu direcţia în care merge PSD. (...) Acum lucrurile se duc înapoi spre anii 90 şi, din acest punct de vedere, nici nu mă văd înapoi în PSD, nici nu văd că dacă pleacă Dragnea se rezolvă toate problemele. Dimpotrivă, s-ar putea să fie probleme mai grave. Apropo de acea scrisoare a celor care s-au revoltat contra lui Dragnea, eu nu eram de acord cu nimic din acea scrisoare", a spus Victor Ponta.

Reprezentanţii Pro România din judeţele Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sălaj, Bihor, Mureş şi Cluj au avut, marţi, la Cluj-Napoca, o întâlnire de lucru, la care au participat Victor Ponta, Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu, Nicolae Bănicioiu, Ioana Petrescu.

La conferinţa de presă au participat şi foştii miniştri Aurelia Cristea şi Ioan Rus. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu,  editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.