COD GALBEN: 21-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge local la rafală 55...65 km/h in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, local 55...60 km/h in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Mădălina Cerban, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită de stat în Republica Italiană, a declarat marţi că este necesară depăşirea gândirii naţionalist-izolaţioniste şi crearea unei economii europene puternice.

"Trebuie să depăşim gândirea naţionalist-izolaţionistă şi să creăm realmente o economie europeană puternică. Fără acest pas de integrare profundă a economiilor noastre, Uniunea Europeană nu va putea să păstreze locul de vârf pe care îl are în economia globală. Şi aceste domenii de vârf, de tehnologii de mare actualitate, sunt primele unde se simte nevoia unei integrări mai profunde, a unei colaborări mai intense şi a unei dezvoltări care se poate face doar dacă mai multe economii naţionale lucrează împreună", a afirmat Iohannis, la o întâlnire cu reprezentanţii Confederaţiei patronatelor italiene.

În opinia sa, viitorul Uniunii Europene "trebuie să ne preocupe pe fiecare dintre noi".

 



"Prosperitatea noastră depinde de modul în care vom fi în măsură să contribuim, pe termen lung, la creşterea nivelului de trai pentru toţi cetăţenii Uniunii. Provocările aduse de globalizare, dar şi de contextul geopolitic actual ne obligă să fim solidari şi să lucrăm împreună în direcţia atingerii convergenţei economice şi a coeziunii sociale. Este foarte important ca decidenţii politici europeni să audă vocea mediului de afaceri pe subiecte de interes comun, precum stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, încurajarea antreprenoriatului şi, sigur, protejarea intereselor noastre în cadrul negocierilor comerciale internaţionale, o temă care a redevenit de o importanţă atât de mare încât pe mulţi se pare că ne-a luat un pic prin surprindere", a spus Iohannis.

Totodată, şeful statului i-a invitat pe participanţii la eveniment să se gândească la modul în care poate fi promovată o "politică industrială de vârf" pentru UE.

"Cu gândul la viitor, vă invit să reflectaţi la un subiect pe care îl consider vital pentru prosperitatea generaţiilor viitoare, anume modalităţile prin care se poate promova o 'politică industrială de vârf' pentru Uniunea Europeană, capabilă să genereze competitivitate în domenii precum robotica şi industria 4.0, Piaţa Unică a datelor digitale sau inteligenţa artificială", a mai afirmat Iohannis. AGERPRES/(A - editor: Andreea Rotaru, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.