Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Ivica Dacic, au avut, marţi, o rundă de consultări, la Timişoara, ocazie cu care cei doi oficiali au abordat premisele consolidării relaţiei bilaterale în perioada următoare, informează un comunicat transmis de MAE român.

"Discuţiile s-au desfăşurat în contextul conferinţei 'Security Challenges in the Balkans', eveniment în cadrul căruia cei doi oficiali au participat în calitate de vorbitori principali. Vizita demnitarului sârb la Timişoara continuă seria dinamică de contacte bilaterale între cele două state şi reconfirmă interesul acestora pentru consolidarea şi diversificarea cooperării bilaterale şi în cadrul forurilor regionale şi internaţionale", precizează comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, în dialogul bilateral, cei doi miniştri au trecut în revistă stadiul cooperării sectoriale. Cei doi oficiali au salutat finalizarea negocierii unor acorduri bilaterale în sfera apărării, educaţiei, culturii şi managementului resurselor de apă, dar şi a unor proiecte concrete în sfera economică, inclusiv organizarea unui Forum de afaceri bilateral. "Aceste rezultate, perspectivele de reluare a activităţii Comisiei Mixte România-Republica Serbia privind protecţia minorităţilor naţionale şi estimările de creştere a schimburilor comerciale între cele două state creează premisele unei consolidări a relaţiei româno-sârbe în perioada următoare", evidenţiază comunicatul MAE.

Totodată, ministrul român a reconfirmat caracterul prioritar al extinderii Uniunii Europene în Balcanii de Vest în perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE şi susţinerea fermă pentru aderarea Serbiei la UE, în baza meritelor proprii şi îndeplinirii criteriilor de aderare. De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu a reafirmat disponibilitatea deplină a ţării noastre de a oferi expertiza şi asistenţa tehnică relevantă în acest proces dificil.

Cei doi demnitari au avut şi un schimb de opinii referitor la evoluţiile din regiune. Ministrul sârb a făcut o prezentare a stadiului discuţiilor din dialogul Belgrad-Priştina, desfăşurat sub medierea UE. În context, ministrul român a pledat pentru abordarea constructivă a Serbiei în dosarele cheie pentru securitatea regiunii, de natură să faciliteze îndeplinirea unor obiective majore ale acestui stat pe termen lung.

Partea sârbă a adresat invitaţia efectuării unei vizite oficiale în Serbia, în contextul viitorului mandat al României de Preşedinţie a Consiliului UE, pe care partea română a primit-o cu interes, mai menţionează comunicatul MAE român. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.