COD GALBEN: 17-10-2019 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat în MAE Dan Neculăescu a avut miercuri o întrevedere cu Johannes Hahn, comisar european pentru politica de vecinătate şi negocierile de aderare, pe agendă figurând evoluţiile din vecinătatea estică şi Parteneriatul Estic, inclusiv în perspectiva preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

Potrivit MAE, cu acest prilej, diplomatul român a susţinut dezvoltarea cooperării UE cu toate statele din Parteneriatului Estic, în special prin implementarea agendei 2020 în beneficiul direct al cetăţenilor. În context, a fost evocată şi marcarea a zece ani de Parteneriat Estic în prima parte a anului 2019.

Totodată, Dan Neculăescu a reiterat necesitatea continuării sprijinului UE pentru parcursul european al Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei şi a accentuat însemnătatea deosebită a continuării proceselor de consolidare a mecanismelor democratice, în spiritul Acordurilor de Asociere dintre Uniunea Europeană şi cele trei state partenere.

Secretarul de stat român s-a referit în mod special la importanţa intensificării eforturilor de reformă în Republica Moldova, dar şi la menţinerea angajamentului UE în raport cu acest stat partener, precizează MAE.

La rândul său, comisarul european a mulţumit părţii române pentru evaluările împărtăşite, cât şi pentru demersurile de promovare a agendei europene în vecinătatea estică a UE. De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea unui dialog susţinut pe aceste teme în etapa următoare. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.