Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că politicienii români ar trebui să-şi rezolve problemele acasă, nu la Bruxelles, şi să se trezească până nu e prea târziu, cu referire la disputele de luni din Comisia LIBE a Parlamentului European.

"A fost în discuţie subiectul România în UE, or aderarea la UE a fost un deziderat al cetăţenilor României şi nu doar un scop utilitarist şi mercantil al liderilor politici din România. Ar fi cazul ca acum, în UE, liderii politici români să se străduiască să găsească soluţii pentru binele tuturor românilor, nu doar al clienţilor lor politici. Şi aş vrea să amintesc politicienilor români, acum, în anul Centenarului Marii Uniri, să revadă istoria dezastrului românesc de la sfârşitul anilor 30, când politicienii români au turnat gaz peste focul care se aprindea în Europa, distrugând edificiul României Mari, realizat cu două decenii înainte, şi trimiţându-i pe români în braţele totalitarismelor timp de peste o jumătate de secol. Eu i-aş îndemna pe politicienii români să se trezească până nu e prea trâziu", a spus Vasile Puşcaş.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care luni s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară a Comisiei LIBE a Parlamentului European, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, referitor la situaţia din România.

"Aseară am asistat la un spectacol dat de grupuri de presiune din România în PE, care nu se pot înţelege în ţară şi cer dreptate, fiecare pentru sine, fireşte, de la politicienii din Bruxelles sau Strasbourg, care politicieni europeni nu înţeleg exact ce înseamnă ciorovăiala românilor pe meleaguri bruxelleze şi şi-au zis că dacă tot e circ, să-l extindă şi-n favoarea lor prin electoralizarea europeană a sărmanei Românii", a completat fostul negociator şef al României cu UE.

Potrivit acestuia, doar politicienii români îşi duc în PE disputele din politica internă.

"Disputele politice interne se rezolvă în interior, nu te duci ca să cauţi dreptate pentru disputele tale interne în instanţe politice externe. Asta este o chestiune istorică românească, e caracteristică românilor. Starea politică internă actuală este dominată de noncooperare şi conflictualitate între partide şi liderii lor, care, culmea, pretind că servesc binele public şi interesul cetăţenilor români, şi această stare a fost dusă acum în exterior de aceleaşi partide politice româneşti, care au transferat toată viaţa politică internă în politicianismul cel mai deşănţat", a subliniat Vasile Puşcaş. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.