Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, l-a primit luni pe parlamentarul olandez Anne Mulder, purtător de cuvânt pe afaceri europene al grupului liberal (VVD) din Camera Deputaţilor a Regatului Ţărilor de Jos, întrevederea prilejuind şi un schimb de opinii privind viitorul Europei, Brexit, Spaţiul Schengen şi evoluţiile din zona Balcanilor de Vest, informează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Demnitarul român a salutat evoluţia relaţiilor bilaterale, marcată de creşterea volumului schimburilor comerciale şi extinderea activităţii firmelor olandeze în România, Regatul Ţărilor de Jos situând-se pe primul loc în topul investitorilor în ţara noastră, precizează sursa citată.

Conform MAE, discuţiile au prilejuit şi un schimb de opinii privind viitorul Europei, Brexit, spaţiul Schengen şi evoluţiile din zona Balcanilor de Vest. Secretarul de stat George Ciamba a arătat că preşedinţia română a Consiliului UE va acorda o atenţie deosebită organizării Summitului de la Sibiu care va constitui un reper în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene, mai ales în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă blocul comunitar.

A fost abordată şi tema extinderii UE, context în care secretarul de stat a precizat că România susţine rolul pozitiv al acestei politici, prin investiţia pe care o aduce la consolidarea păcii, securităţii, prosperităţii şi stabilităţii Uniunii. Astfel, regiunea Balcanilor de Vest şi Parteneriatul Estic vor beneficia de o atenţie specială din partea preşedinţiei României a Consiliului UE, punctează Ministerul Afacerilor Externe.

Cu privire la problematica de securitate, cei doi oficiali au subliniat interesele comune în regiunea extinsă a Mării Negre şi abordarea similară privind rolul NATO şi relaţia transatlantică.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat şi despre vizita prim-ministrului Olandei, Mark Rutte, în România, pe 12 septembrie. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.