COD GALBEN: 09-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 09-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat, luni, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.

Au fost exprimate 81 voturi "pentru", nouă împotrivă (USR) şi 15 abţineri.

Principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută.

Comisiile raportoare - economică şi de energie - au stabilit că investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută.

Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi ANRM.

Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat că filozofia legii porneşte de la "un sistem învechit, chiar colonialist, al sistemului de redevenţe".

"USR a votat împotrivă şi din cauza faptului că sunt prevăzute în continuare derogări de la normele privind protecţia mediului şi de la normele privind protecţia privind patrimoniului cultural şi de la normele privind protecţia dreptului de proprietate. (...) Acestea sunt motivele pentru care USR a votat împotriva legii şi nu împotriva exploatării gazelor din Marea Neagră", a spus Goţiu.

Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut că nu s-a ţinut cont de niciunul dintre punctele cererii de reexaminare.

Senatorul Traian Băsescu a declarat că legea este rezultatul "unor negocieri personale" ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, cu liderii companiilor care investesc. El a anunţat că actul normativ va fi atacat la CCR de Opoziţie.

"Sunt convins că legea va face obiectul unei sesizări a CCR de către Opoziţie. Legea, cum este ea acum, încalcă principiile Tratatului de funcţionare a UE prin încălcarea Directivei 94/22CE a Parlamentului European şi a Directivei 30/2013 a UE. (...) Eu nu pot susţine legea în forma actuală. Auzim în lege că jumătate din cantitatea extrasă va rămâne în România să o tranzacţionăm noi. Este una dintre cele mai stupide abordări pe care o poate avea o ţară. Este evident că legea este făcută în baza negocierilor personale ale domnului Dragnea şi nu ţine cont de un lucru esenţial - România nu trebuie să vândă la Bucureşti sau pe conductă direct la export gazele din Marea Neagră. România trebuie să-şi pună problema (...) ce redevenţe trebuie să fixeze pentru a relansa economia românească. (...) Jumătate din gazele care vor rămâne în ţară le veţi revinde în continuare către vest. (...) Dacă eu rambursez investiţia făcută în Marea Neagră, de ce nu sunt gazele ale mele? N-aveţi un răspuns şi răspunsul trebuie să îl găsim în înţelegerile preşedintelui Dragnea cu liderii celor două companii", a spus Băsescu.

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a afirmat că măsurile luate prin acest act normativ "sunt în interesul românilor".

"Tranzacţionarea pe teritoriul României a 50% din gazele exploatate înseamnă mai mult decât consumul intern al României într-un an, ceea ce face ca o parte din această extracţie să fie disponibilă pentru tranzacţionare, după ce se fixează preţul pe bursă în România. Toate măsurile pe care le-am luat sunt în interesul românilor şi le-am făcut cât se poate de transparent. Dacă mai e ceva de corectat, suntem gata să ascultăm orice fel de argumente. Aş vrea să văd propuneri concrete, nu doar reproşuri, pentru că cu reproşurile nu putem să facem o lege", a spus Nicolae.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.