Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că "atacul" cu publicarea unor fotografii în care apare alături de George Maior şi Laura Codruţa Kovesi, îi aparţine fostului director SRI, iar fostul premier Victor Ponta ar fi "poştaşul".

Întrebat la Antena 3 cui îi aparţine "atacul cu fotografiile publicate", liderul social-democrat a replicat că este vorba despre George Maior.

"Al lui Maior (este atacul - n.r.). Ponta e poştaşul. (...) Nu poate să fie doar acesta (singurul atac al lui Maior - n.r). Şi-a activat toate relaţiile, toate informaţiile. Mă rog, informaţii despre mine ce să mai aibă, că toate informaţiile care ţin de mine sunt în spaţiul public demult? Sunt şi alea cu care nu am nicio legătură", a spus el.

În ce priveşte fotografia în care apare alături de George Maior şi Laura Codruţa Kovesi, imagine făcută publică de către fostul prim-ministru Victor Ponta, Dragnea a precizat că aceasta a fost făcută la ziua SRI. El a adăugat că la evenimentele de acest tip, după discursurile oficiale, avea loc socializarea.

"E fotografia de la un eveniment, cred că era ziua SRI. Pe canapeaua aia au fost mulţi care s-au rulat. Când am stat eu... A venit Kovesi, înainte era Ponta, a venit Kovesi, după aia a venit Ponta în locul meu. După aia a mai apărut nu ştiu care procuror. După aia, alt şef de serviciu. A apărut Sebastian Ghiţă, Vasile Dâncu. (...) Asta e o bucăţică din spaţiul uriaş de acolo. Ne tot învârteam, mai ieşeam pe afară. (...) Era socializare, fiecare vorbea cu fiecare. Stăteau o oră, două, trei. Unii plecau, alţii mai veneau. Deci nu se întâmpla absolut nimic, cel puţin din punctul meu de vedere. Mai dispăreau unii prin nişte camere. La un moment dat, intra Ponta cu Coldea şi Kovesi într-o cameră, ieşea Coldea, mai târziu ieşeau şi ei... Mai intra Maior cu nu ştiu cine.", a precizat Dragnea.

Liderul PSD a mai atras atenţia că Laura Codruţa Kovesi a fost numită la şefia DNA în timp ce Victor Ponta deţinea funcţia de prim-ministru şi a fost înlocuită în perioada în care el conduce partidul de guvernare.

"Eu ştiu că pus-o domnul Ponta (pe Kovesi - n.r.). Foarte bine, a fost decizia dumnealui, în urma negocierii! Deocamdată, în mandatul meu, ca preşedinte PSD, partid care conduce guvernarea, Kovesi a plecat. Asta ca să nu mai complicăm foarte mult lucrurile. Pe cine pot convinge ei să arate aceste poze - mă rog, date de către un turnător, primite de la naşul lui - că ce? Că eu sunt în negociere cu ei?", a întrebat el. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.