Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), context în care membrii acestui organism au menţionat că opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală urmează a fi adoptată în cadrul sesiunii plenare din 19 - 20 octombrie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

 


În cadrul discuţiilor cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, preşedintele Iohannis a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum şi importanţa opiniilor exprimate de acesta atât în privinţa legilor justiţiei, cât şi a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Şeful statului a reiterat principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament.

"În acest context, preşedintele României a arătat că modificările Codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative. De asemenea, preşedintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani", arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a evidenţiat că implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.

Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlament. În acest caz, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei-Cârlan, editori online: Alexandru Cojocaru, Gabriela Badea)

 

Sursa foto: www.presidency.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.