Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general, Gabriela Firea, a apreciat luni că scăderea Partidului Social Democrat în sondaje, în ciuda unor măsuri pozitive pe plan social şi economic, ar putea fi explicată prin faptul că românii nu agreează modalitatea în care este prezentată tema statului paralel.

"Cum ne explicăm faptul că deşi în plan social s-au luat măsuri pozitive, au crescut pensiile, au crescut salariile, în plan economic au scăzut anumite taxe, de ce totuşi în toate cercetările ştiinţifice din întreaga ţară partidul scade, ca reputaţie, în ochii opiniei publice? Şi un posibil răspuns dat atât de către noi, colegii mei din ţară şi alte persoane avizate, este acela că limbajul şi modalitatea de a prezenta anumite subiecte cu privire la această discuţie nesfârşită vizând statul paralel - acest subiect nu este atât de agreat de către români, în general. Cu toţii dorim, aşa cum s-a spus, dreptate până la capăt. Total de acord cu lupta împotriva abuzurilor, erorilor, greşelilor. Oamenii care suferă nevinovat... Trebuie să se îndrepte toate aceste greşeli care au fost în trecut. Dar de la asta şi până la a face politică în special pe aceste tematici, de stat paralel, de protocoale, de parchete şi aşa mai departe... aici trebuie să vorbim cu oamenii", a declarat Firea, pentru Digi 24.

Vicepreşedintele PSD a subliniat că niciodată nu ar discuta cu parlamentarii în vederea susţinerii unei moţiuni împotriva Guvernului. În acest sens, a adăugat că respectă pentru votul românilor, care au optat pentru PSD la guvernare.

Firea a mai precizat că a avut o discuţie cu liderul social-democrat Liviu Dragnea cu o zi înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

"I-am reproşat pe un ton cât se poate de civilizat şi calm toate neîmplinirile şi toate promisiunile, în primul rând şi ale sale, faţă de bucureşteni; acest moment greu vizând 10 august, pentru că nu este normal ca eu să decontez politic, după ce că nu sunt sprijinită să am realizări administrative (...), acum se loveşte şi în credibilitatea politică ce mi-a mai rămas. Şi eu am crezut sincer că va avea o reacţie de genul: 'Haideţi să discutăm, să ne întâlnim, eventual, săptămâna viitoare, cu doamna Dan, cu doamna prefect, să vedem că s-a întâmplat, să analizăm, să luăm o măsură'. Eu la acest tip de reacţie m-am aşteptat. Dar domnul Dragnea mi-a spus că nu are ce să facă şi că asta este situaţia şi că doamna Dan trebuie cumva - poate nu acestea au fost cuvintele, dar sensul acesta este - trebuie să fie cumva protejată. (...) Protejată de situaţia ca atare imagologic, şi ca responsabil al Ministerului de Interne", a declarat ea. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.