Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că primarul general Gabriela Firea acţionează la Primăria Capitalei "exact după modelul lui Liviu Dragnea", susţinând că aceasta "nu suportă opoziţia, critica şi nu vrea să coopereze cu cetăţenii" şi că ea este cea care a refuzat iniţial să autorizeze mitingul din 10 august.

"Despre Gabriela Firea, în privinţa mitingului, vreau să spun următorul lucru: în primă fază a refuzat să autorizeze mitingul din 10 august. Aceeaşi Gabriela Firea care a vrut să împiedice manifestaţiile din iarnă ale protestatarilor anti-PSD, inventând un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, o zonă care este înconjurată de trafic rutier. (...) Doamna Firea nu a spus un cuvânt după reprimarea brutală a protestelor timp de trei săptămâni şi ceva. Doamna Cliseru (prefectul Capitalei - n.r.), care este omul de casă al familiei Pandele-Firea (...), indiferent la ce oră a semnat ordinul de reprimare, dar a semnat ordinul de dispersare brutală a mulţimii. Şi se pare că ei au acţionat fără ordin. Intervenţia este penală, cu siguranţă, din multe puncte de vedere, unul - că nu au avut la bază ordinul, doi - că au întreprins acţiuni care nu sunt legale', a afirmat Ludovic Orban, la Realitatea TV.

Liderul liberal a spus că Firea este la fel de responsabilă ca şi Liviu Dragnea.

"Firea mi se pare la fel de responsabilă ca şi Dragnea. Firea la Primăria Capitalei acţionează exact după modelul lui Dragnea, nu suportă opoziţia, nu suportă critica, nu vrea să coopereze cu cetăţenii. A înfiinţat societăţi care stau degeaba, sunt plătiţi oameni, s-au cumpărat sedii care stau degeaba. (...) Firea se comportă la Primăria Capitalei cum s-a comportat Dragnea la Teleorman şi cum încearcă acum să conducă acest guvern de doi bani", a mai spus Orban.

El s-a referit şi la Ministerul de Interne, menţionând că are sute de angajaţi detaşaţi în alte instituţii.

"Ministerul de Interne are la ora actuală câteva sute de angajaţi care sunt detaşaţi în alte instituţii. Ei sunt plătiţi din bugetul Ministerului de Interne, dar ei de fapt se duc în detaşare, la Camera Deputaţilor, la Senat, la ministere. Este o practică foarte ciudată, pe care eu nu pot să o înţeleg decât într-un singur sens. Adică ministrul Finanţelor sau ANAF-ul de ce trebuie să ia prin detaşare un om care să ocupe o funcţie publică, dacă poate să facă un concurs pentru a ocupă funcţia? Ea poate ascunde în sine un plan. Dragnea întotdeauna a fost obsedat de Ministerul de Interne şi în general PSD a fost obsedat de Ministerul de Interne', a mai afirmat Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.