Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Recentele declaraţii ale lui Günther Oettinger "promovează linii de discurs care contravin atitudinii constructive de comisar european" şi nu au "o acoperire bazată pe realitate", declară miercuri ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, pe pagina sa oficială de Facebook.

"Ne exprimăm regretul că un membru al executivului european cu atâta experienţă, precum domnul Günther Oettinger, face declaraţii fără o acoperire bazată pe realitate. Îi reamintim domnului Oettinger că nu este normal ca un comisar european să acuze state membre ale UE fără o documentare prealabilă serioasă. Afirmaţiile publice făcute de domnul comisar Oettinger promovează linii de discurs care contravin atitudinii constructive şi echilibrate pe care ar trebui să o aibă un comisar european în raport cu un stat membru cu drepturi depline", subliniază Meleşcanu, referitor la recentele afirmaţii ale oficialului european.

Şeful diplomaţiei evidenţiază că "dincolo de opiniile lipsite de o perspectivă de ansamblu, istorică, ale unui funcţionar european, România rămâne ataşată valorilor şi dezvoltării organizaţiei în care este membru cu drepturi depline şi egale".

Astfel, în acest context, Meleşcanu punctează că "România a fost şi rămâne unul dintre cele mai pro-europene state din Uniunea Europeană, integrarea europeană şi euroatlantică fiind un proiect de ţară sprijinit de toate forţele politice şi de întreaga societate românească".

"În cei mai bine de 10 ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, România a dovedit entuziasm şi un sprijin continuu şi neechivoc pentru o Uniune puternică, stabilă şi prosperă. Asigurăm partenerii noştri europeni că această poziţie a României nu s-a schimbat şi că suntem pregătiţi pentru a prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene ferm conştienţi de responsabilitatea pe care o avem şi dornici să demonstrăm că Europa poate fi şi mai puternică decât este astăzi", adaugă Teodor Meleşcanu.

Proiectul european este în "pericol de moarte" din cauza unor adversari din interiorul şi exteriorul UE, a susţinut marţi comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, citat într-un articol publicat de Politico.eu.

El a apreciat că o aprobare rapidă a viitorului cadru bugetar multianual al UE de către liderii naţionali şi de Parlamentul European va arăta dacă Europa mai este capabilă de acţiune în faţa unor asemenea provocări.

"În opinia mea, proiectul este în pericol de moarte", a spus comisarul Oettinger în timpul unui eveniment organizat marţi seară la Bruxelles de către Asociaţia federală a serviciilor de asistenţă nonstatutară din Germania.

"Unii din interiorul Europei doresc să-l slăbească sau chiar să-l distrugă - Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei", a susţinut el.

Comisarul european a mai apreciat că UE este în pericol şi din cauza unor autocraţi ce recurg la războaie şi agresiuni, menţionându-i pe preşedintele rus Vladimir Putin, pe cel turc, Recep Tayyip Erdogan, şi pe "inteligenţii chinezi".

Mai mult, Günther Oettinger a spus că nici guvernul ţării sale, adică guvernul german, nu arată suficient entuziasm pentru UE, în special în chestiunea bugetului. În opinia comisarului european, actualul ministru de finanţe social-democrat, Olaf Scholz, este "un trezorier chiar mai strict la acest capitol" decât predecesorul său conservator, Wolfgang Schäuble. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.