Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, principalul subiect de discuţie vizând consolidarea Parteneriatului strategic - "prioritate a agendei de politică externă a României", a informat, printr-un comunicat de presă, forul legislativ.

"Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii. În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summitul Celor Trei Mări", a declarat Dragnea, potrivit comunicatului Camerei Deputaţilor, transmis miercuri AGERPRES.

El a accentuat "contextul economic favorabil al ţării noastre în perspectiva creşterii prezenţei investiţionale americane pe piaţa autohtonă".

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii au fost menţionate progresele înregistrate pe linia cooperării bilaterale pe componenta de securitate, precum şi interesul deosebit pentru dezvoltarea dimensiunii economice. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.