Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul României în SUA, George Maior, este convocat pentru explicaţii în Centrala MAE, conform unui comunicat de presă al ministerului transmis, luni, AGERPRES.

"Îi asigurăm pe partenerii noştri internaţionali că în România există voinţa politică necesară din partea Guvernului României şi a Coaliţiei de Guvernământ de a garanta funcţionarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democraţii şi combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupţiei. Domnul Ambasador George Maior a avut o poziţie care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului şi nu reprezintă poziţia MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul naţional aşa cum decurge el din consensul la nivel instituţional şi să se abţină de la declaraţii publice de natură să afecteze negativ relaţiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acţiune ale ambasadorilor sunt agreate la nivelul instituţiilor din România şi orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicaţii în Centrala MAE", a precizat MAE în comunicat.

Luni, la Reuniunea diplomaţiei române, ambasadorul George Maior a afirmat că Rudolph Giuliani, fostul primar al New Yorkului, este un personaj "spumos", iar scrisoarea transmisă de acesta autorităţilor române reprezintă "expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia".

"Domnul Giuliani este un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump. Verificaţi acest lucru. În orice caz, ea (n.r. - scrisoarea) este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe, care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia", a spus Maior, întrebat despre scrisoarea transmisă de Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi premierului Viorica Dăncilă.

În ceea ce priveşte protestele din 10 august, el a afirmat că nu a sesizat o percepţie ''mai deosebită'' din partea Administraţiei americane.

"Eu încerc în cadrul acestui dialog să promovez interesele noastre strategice, de securitate, economice, politice. Nu am avut discuţii despre acest lucru. Nu am sesizat vreo percepţie mai deosebită din partea Administraţiei americane", a afirmat ambasadorul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.