Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kofi Annan, secretar general al ONU în perioada 1997-2006, a fost un militant activ pentru pace, iar decesul lui reprezintă una dintre cele mai triste veşti din ultima perioadă, afirmă, sâmbătă, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.

"Kofi Annan a fost un militant activ pentru pace, meritele lui fiind recunoscute inclusiv prin acordarea Premiului Nobel în anul 2001. Kofi Annan a avut un rol deosebit de important în sporirea rolului pe care Organizaţia Naţiunilor Unite l-a jucat în obţinerea păcii în zonele de conflict. Personal, mi-au rămas la suflet cuvintele lui, care vor străbate vremurile, ca o moştenire lăsată generaţiilor viitoare: 'Cunoaşterea e putere. Informaţia este eliberatoare. Educaţia este premiza pentru progres în orice societate şi în orice familie'. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndurerate", a scris Birchall pe Facebook.

Fostul secretar general al ONU Kofi Annan, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2001, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat, la Geneva, fundaţia sa, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Kofi Annan s-a născut la 8 aprilie 1938 la Kumasi, în Ghana. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.