Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Platforma România 100, alături de alte organizaţii civice, a depus, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), un denunţ penal care-i vizează pe şeful Jandarmeriei, pe prefectul Capitalei şi pe ministrul Afacerilor Interne pentru modul de intervenţie al autorităţilor la mitingul organizat vineri, 10 august, în Piaţa Victoriei, a anunţat fostul premier Dacian Cioloş, lider al Mişcării România Împreună.

"Acest protest a degenerat în primul rând datorită unor provocatori, unor agitatori şi bande de huligani care au fost infiltraţi sau care s-au infiltrat acolo şi datorită unei reacţii disproporţionate din partea autorităţilor statului, din partea Jandarmeriei. E foarte important pentru cei care au participat acolo şi pentru cei care cred în democraţie să clarificăm responsabilităţile administrative şi responsabilităţile penale pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. (....) Platforma România 100, împreună cu alte organizaţii civice, depune astăzi de dimineaţă la Parchet un denunţ penal, în care menţionăm foarte clar responsabilii pentru ceea ce s-a întâmplat acolo şi venim cu argumente pentru asta. Din punctul nostru de vedere, responsabilii administrativ sunt în mod foarte clar ministrul de Interne, şeful Jandarmeriei, prefectul Bucureştiului, care a dat ordin de intervenţie", a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă.

 

 


Potrivit acestuia, cetăţenii interesaţi au la dispoziţie, din partea formaţiunii sale, un model de plângere penală prin care să-şi ceară drepturile şi să obţină explicaţii.

Fostul premier a mai declarat că "e foarte important pentru toţi cetăţenii români ca autorităţile abilitate să clarifice dacă a fost sau nu premeditare în tot ceea ce s-a întâmplat acolo, cine e vinovat de agresiuni, cine e vinovat de provocările de acolo. Şi, în mod clar, trebuie să-şi asume responsabilitatea şi conducerea Jandarmeriei, şi ministrul de Interne, chiar prim-ministrul, pentru că ei au în subordine şi în coordonare autoritatea intervenţiei Jandarmeriei".

Liderul Mişcării România Împreună a subliniat că "nu este de admis, într-o democraţie, ca autorităţi care trebuie să asigure paza şi ordinea şi să-i protejeze pe cetăţenii paşnici să se întoarcă împotriva lor".

Cioloş a adăugat că autorul moral al evenimentelor petrecute în 10 august este PSD.

"Din punctul nostru de vedere, responsabilitatea aceasta este a PSD-ului, a partidului care conduce Guvernul şi a liderului politic, Liviu Dragnea, care în fruntea partidului are autoritate şi comandă, practic, direct şi ceea ce se întâmplă în Guvern. Ne uităm la ce se întâmplă de câteva săptămâni încoace, când am înregistrat de mai multe ori violenţe şi agresiuni verbale, provocări, chiar apropo de aceste proteste, (...) declaraţii publice ale unor lideri PSD - şi mă gândesc, aici, în primul rând la Liviu Dragnea, dar şi la prim-ministru, şi la ministrul de Interne, Carmen Dan, şi Lia Olguţa Vasilescu, Paul Stănescu, mai mulţi lideri politici din PSD au venit cu provocări, cu agresiuni verbale, cu ameninţări, chiar vizavi de aceste proteste. Şi constatăm că aceste violenţe verbale s-au transformat vineri seara în violenţă fizică asupra cetăţenilor, pentru că nu putem să numim altfel faptul că au fost peste 500 de răniţi, au fost două arestări ale Jandarmeriei, au fost opt dosare penale deschise în urma agresiunilor din Piaţă", a spus Cioloş.

El a mai declarat că oricâtă legitimitate ar PSD să fie la guvernare în urma voturilor obţinute, "niciun partid, într-o Românie democratică şi europeană, nu trebuie să poată să-şi permită să devină partid-stat şi să-şi subordoneze instituţii ale statului, să discrediteze autoritatea statului folosind instituţii ale statului împotriva propriilor cetăţeni pentru interese politice".

Fostul ministru al Muncii Dragoş Pâslaru a lansat, în acelaşi context, un apel la şeful Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, să iasă "de sub influenţa politicienilor PSD".

"Domnule Cucoş, aţi reprezentat România în multe zone de conflict, aveţi o carieră onorabilă, ştiţi ce înseamnă demnitate şi ştiţi ce înseamnă să faceţi diferenţa între interesul politic şi onoarea militară. (...) Astăzi, conduceţi o instituţie a statului care a folosit acte de violenţă împotriva propriilor cetăţeni. Aveţi datoria de a şterge această ruşine de pe Jandarmerie şi să ieşiţi de sub influenţa politicienilor PSD. Aţi depus un jurământ de a vă apăra ţara, şi nu interesele PSD şi ale lui Liviu Dragnea. Aveţi datoria, responsabilitatea de a (...) spune adevărul în detaliu despre ce s-a întâmplat în data de 10 august", a mai spus Pâslaru. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, i
magine: Dan Mihalcea, Redactor video: Alberta Forgiarini, Grafician: Ioana Matei-Cârlan, editor online: Gabriela Badea, Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.