Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Salvaţi România susţine că Agenţia Naţională de Integritate nu a finalizat cercetările în ceea ce priveşte averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, deşi USR a depus o sesizare în acest sens în urmă cu un an de zile.

"Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost, miercuri, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a afla care este stadiul sesizării pe care a făcut-o în urmă cu un an de zile cu privire la averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Din păcate, în ciuda multiplelor investigaţii jurnalistice şi a întrebărilor ridicate în spaţiul public, ANI nu a cercetat averea uriaşă pe care Liviu Dragnea nu o poate justifica din veniturile câştigate din poziţii de înaltă demnitate publică", se arată într-un comunicat al USR remis, miercuri, AGERPRES.

USR precizează că sesizarea ANI cu privire la averea lui Liviu Dragnea a fost depusă în data de 2 august 2017.

"Cu regret am constatat, în urma discuţiei cu directorul Departamentului Juridic al ANI, că nu există un termen rezonabil pentru soluţionarea unei sesizări către această instituţie. Mi-a fost dat un exemplu halucinant cu privire la un alt înalt funcţionar public cu care ANI se judecă de 8 ani. Mai mult ca niciodată este important ca românii să semneze iniţiativa "Fără Penali" în funcţii publice! Într-o ţară normală, Dragnea nu ar fi putut fi angajat nici portar la ANI, pentru această slujbă se cere un cazier nepătat", a declarat deputatul Emanuel Ungureanu, citat în comunicat.

Totodată, USR consideră că simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca "daune considerabile" asupra instituţiilor pe care acesta le reprezintă.

"Experienţa din ultimii doi ani arată că Liviu Dragnea, condamnat penal definitiv, nu doar decredibilizează Parlamentul, dar se foloseşte de cea mai importantă instituţie a statului român pentru a-şi rezolva problemele cu legea", se arată în comunicat.

De asemenea, conform USR, în ultimii ani, "atribuţiile ANI au fost mult limitate prin diverse legi promovate în Parlament de PSD".

"Cea mai recentă a fost adoptată în sesiunea extraordinară şi prevede prescrierea incompatibilităţilor după trei ani. Acest mod de operare al PSD, care se ascunde în spatele majorităţii parlamentare pentru a distruge instituţii, va transforma România într-o dictatură personală a lui Liviu Dragnea", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.