Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată în vizită oficială la Skopje, a avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, în care cei doi oficiali au agreat să continue demersurile pentru consolidarea dialogului bilateral, inclusiv pe tema cooperării economice.

"Cei doi demnitari au discutat despre nivelul actual al relaţiilor bilaterale şi au agreat să continue demersurile pentru consolidarea dialogului bilateral, inclusiv pe tema cooperării economice, acolo unde există un mare potenţial", se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES.

Totodată, premierul Dăncilă a adresat felicitări pentru progresele realizate în procesele de integrare europeană şi euroatlantică, obiective majore transpartinice de politică externă ale Republicii Macedonia.

Viorica Dăncilă a subliniat şi importanţa pe care Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene o va acorda continuării politicii de extindere a UE. Totodată, ea a menţionat necesitatea ca toate forţele politice să îşi asume un rol constructiv în adoptarea şi implementarea reformelor în Republica Macedonia pentru a putea utiliza oportunitatea oferită prin ultimele concluzii ale Consiliului UE, respectiv pentru a îndeplini condiţionalităţile necesare începerii negocierilor de aderare la finalul primului semestru din 2019.

Potrivit Executivului, Dăncilă a reamintit disponibilitatea României de a acorda asistenţă Republicii Macedonia în procesul de negociere cu UE şi de aderare la NATO, având în vedere experienţa ţării noastre în aceste demersuri. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: (c) gov.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.