Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat miercuri, cu privire la o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, că este pregătit să îşi asume orice decizie pe care o va lua partidul, pentru a-şi promova principiile şi valorile în care crede, precum şi programul politic.

"Principalul nostru obiectiv este, pe de o parte, să folosim toate alegerile pe care le avem în următorii doi ani ca să ne promovăm proiectul politic pe care noi îl propunem românilor şi vom folosi toate alegerile pentru asta, dar în acelaşi timp pentru noi este esenţial ca viitorul preşedinte al României să fie un preşedinte care împărtăşeşte valorile şi principiile care le împărtăşim noi, care credem că sunt bune pentru România şi vom contribui prin soluţia cea mai bună. Pornind de la principiul acesta, de la ideea aceasta, vom decide care este soluţia cea mai bună. Aşa cum am spus, sau un candidat al nostru sau să susţinem un candidat, vom discuta lucrurile astea. În ce mă priveşte, eu sunt gata să îmi asum orice decizie pe care o va lua partidul pentru a putea să promovez principiile şi valorile în care cred şi programul politic", a declarat Dacian Cioloş la o dezbatere în Satu Mare.

El a afirmat că nici pentru alegerile europarlamentare nu se ştie încă dacă partidul va merge pe listă proprie sau împreună cu alte formaţiuni.

"Spre sfârşitul toamnei vom decide şi care e cea mai eficientă modalitate de a atrage oamenii la vot, să susţină proiectul ăsta politic. Deci, care e cea mai bună modalitate, să mergem singuri sau să mergem în alianţă cu cineva. Depinde foarte mult de discuţiile pe care le vom avea cu potenţiali parteneri şi în primul rând cu USR-ul, cu care oricum avem deja discuţii de câteva luni, dar vorbim şi de modul în care cei pe care îi vrem la vot şi pe care îi vrem să ne susţină vor percepe modul în care putem să participăm", a spus Cioloş.

Fostul premier a precizat că pentru europarlamentare sunt câţiva oameni pregătiţi, iar desemnarea lor se va face printr-un proces democratic în interiorul partidului. AGERPRES /(A / autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.