COD GALBEN: 09-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, într-un interviu acordat România TV, că nu se consultă cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, privind deciziile care se iau la nivelul MAI.

Ea a spus că s-au făcut tot felul de comentarii "răutăcioase", cum că a fost pusă în acest post pentru că ar fi "omul lui Dragnea".

"Vă asigur că în ceea ce priveşte deciziile care se iau la nivelul ministerului nu mă consult cu preşedintele Dragnea, nu-l întreb ce trebuie să fac, cum trebuie să fac, dar au fost situaţii în care i-am sesizat anumite lucruri care a trebuit să beneficieze de sprijinul coaliţiei, de sprijinul colegilor de partid", a afirmat Dan.

Întrebată dacă e "o crimă" să vorbeşti cu preşedintele de partid, ea a negat. "Nu cred că e o crimă. Eu încerc să arăt că lucrurile acestea trebuie să se desfăşoare şi aşa se întâmplă - în interes pur instituţional. Nu sunt acolo pentru că mă bucur de un privilegiu, sunt acolo pentru că mi s-a dat o responsabilitate şi trebuie să mă achit cât pot eu de bine de această responsabilitate", a susţinut Dan.

Potrivit ministrului, "e o presiune" pe toate persoanele care într-un fel sau altul sunt asociate cu Dragnea.

Întrebată, de asemenea, dacă e "o crimă" să fii din Teleorman, Carmen Dan a răspuns: "Da, în concepţia unora e o crimă. În Teleorman sunt oameni ca peste tot. (...) Întotdeauna m-a revoltat această poziţionare şi acest mod de a privi lucrurile. Nu putem să scoatem judeţul ăsta din România, să-l aruncăm în afara graniţelor doar pentru că din Teleorman sunt Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Carmen Dan, care, culmea, nu au ce să-şi reproşeze. În fiecare zi, dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă în Guvern, ce se întâmplă în coaliţie şi în PSD, dacă ne gândim şi ne raportăm la ceea ce se întâmplă în minister, se întâmplă lucruri bune". AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.