Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că şi-a dat acordul pentru întâlnirea fostului copreşedinte al partidului Vasile Blaga cu foştii democrat-liberali, arătând că acesta este un lider implicat în viaţa formaţiunii politice.

"Sediul PNL este deschis pentru întrunirea membrilor PNL, indiferent cine sunt membrii partidului", a spus Orban, precizând că Vasile Blaga este un lider implicat în viaţa partidului şi are relaţii foarte bune şi cu acesta şi cu ceilalţi colegi.

Întrebat dacă există o problemă în interiorul PNL privind susţinerea sa ca preşedinte al partidului, el a negat.

"Sunt convins că sunt simple speculaţii de presă. La ora actuală PNL este coerent, extrem de ferm în acţiunea de opoziţie faţă de majoritatea guvernamentală şi extrem de bine ancorat astăzi în procesul de construcţie a unei alternative credibile la modul în care este guvernată România astăzi. (...) Să lăsăm timpul să arate că toate speculaţiile care au apărut de o lună jumătate privitoare la eventuale frământări şi dispute care există în partid sunt invenţii, care nu au niciun fel de legătură cu realitatea", a afirmat Orban.

 


El a mai spus că un Congres al partidului se organizează atunci când este necesar.

"Un Congres se organizează când este necesar. PNL a avut un Congres în urmă cu un an. La acest Congres s-au adoptat o moţiune care reprezintă programul politic, obiectivele PNL (...), s-a ales o conducere fără drept de apel, iar de la Congres până astăzi PNL este partidul care a crescut cel mai mult, care şi-a construit o identitate din ce în ce mai evidentă, şi-a îndeplinit misiunea de principal partid de opoziţie, ca atare nu văd absolut niciun motiv serios pentru a pune la îndoială eficacitatea şi mai ales angajamentul actualei conduceri în îndeplinirea mandatului care i-a fost acordat la Congres", a explicat liderul PNL, întrebat dacă este deschis organizării unui Congres al PNL.

Senatorul liberal Viorel Badea a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, foştii democrat-liberali vor avea o şedinţă de consultări cu Vasile Blaga pentru a transmite un mesaj de unitate a partidului.

"Este o şedinţă de consultări. Domnul Vasile Blaga este unul din foştii lideri ai partidului, a fost şi copreşedinte al PNL. Vrem să dăm un semnal de unitate. Să nu uităm că mare parte dintre actualii primari ai PNL, de exemplu, sunt foşti primari ai PDL şi o asemenea consultare este necesară în condiţiile în care au apărut tot felul de ştiri care, din punctul meu de vedere, au încercat să dezbine Partidul Naţional Liberal. Această consultare este bine-venită, ţinând de necesitatea unităţii în PNL. (...) Vom discuta cu colegii noştri care sunt problemele din organizaţiile lor şi cum ne organizăm mai bine pentru viitoarele alegeri europarlamentare", a declarat Badea, luni, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.