Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii doresc modificarea legii de organizare şi funcţionare a Curţi Constituţionale a României (CCR).

"Am dat mandat Comisiei juridice a PNL să iniţieze un proiect de lege de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR. Încercăm în haina destul de strâmtă care este conferită de Constituţie să găsim posibilitatea de a da răspuns unor probleme care există în sistemul constituţional românesc, de exemplu posibilitatea exercitării controlului constituţional anterior intrării în vigoare pentru ordonanţele de urgenţă, care au caracter de lege şi care la ora actuală nu au o procedură aparte prin care să se verifice constituţionalitatea lor înainte de intrarea în vigoare", a spus Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a subliniat că există interpretări privind sesizările preşedintelui României, care trebuie clarificate prin legea de organizare şi funcţionare a CCR.

"Cred că trebuie făcută o verificare mai clară a competenţelor CCR, inclusiv în ceea ce priveşte judecarea conflictelor juridice de natură constituţională între autorităţile statului", a adăugat Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.