Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să avanseze în ceea ce priveşte politica "uşilor deschise", arătând că România susţine decizia invitării Macedoniei în NATO.

"Ar trebui să avansăm cu politica 'uşilor deschise'. România susţine deplin decizia de a transmite o invitaţie de aderare Macedoniei de Nord", a spus şeful statului, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de şefi de stat şi de guvern, care se desfăşoară la Bruxelles.

El a subliniat că statele membre NATO ar trebui să asigure o apărare şi o descurajare mai puternice, precizând că eficacitatea şi coerenţa prezenţei înaintate sunt încă în progres.

"Trebuie să avem forţele potrivite, cu pregătirea şi capacitatea de mişcare potrivite, cu structura corectă de comandă şi cu capacităţile corecte de a acţiona în mod eficient ca un adevărat factor de descurajare. Avem nevoie de o abordare şi de o planificare unitare de apărare pentru întregul Flanc estic. Trebuie să implementăm în totalitate postura coerentă în regiune pe toate dimensiunile - pământ, apă şi aer", a spus şeful statului.

El a subliniat că România a făcut propuneri concrete în ceea ce priveşte prezenţa înaintată în regiunea Mării Negre, menţionând că ţara noastră acţionează să crească pregătirea Brigăzii multinaţionale pe care o găzduieşte.

Şeful statului a precizat că România s-a oferit să găzduiască o capacitate multinaţională de comandă şi control pentru sprijinirea prezenţei înaintate a NATO.

Klaus Iohannis a mai subliniat că este nevoie de luarea rapidă a deciziilor şi de sporirea pregătirii militare, context în care i-a mulţumit preşedintelui american, Donald Trump, pentru "Readiness Initiative".

"Ar trebui să creştem rolul NATO în combaterea terorismului", a adăugat Iohannis.

Preşedintele a reiterat că împărţirea sarcinilor este esenţială în eforturile NATO de descurajare. Şeful statului a reamintit că încă din anul 2017 România a alocat 2% din PIB pentru Apărare.

"Peste 33% din cheltuieli au fost alocate pentru achiziţia de echipamente majore, iar anul acesta vor fi de 35%. Suntem angajaţi ferm să continuăm", a conchis Klaus Iohannis. AGERPRES/(A, AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.