Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, care a efectuat recent o vizită de lucru în Republica Elenă, a avut o serie de întrevederi cu oficiali eleni cărora le-a prezentat, printre altele, pachetul de măsuri pe care statul român le-a luat pentru sprijinirea românilor din afara graniţelor ţării, se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.

Potrivit acestuia, Natalia-Elena Intotero a avut în 6 iulie a.c întrevederi cu autorităţile centrale şi locale din Atena, respectiv cu membri ai Parlamentului elen, Terens Quick, ministru adjunct de externe, Mihalis Kokkinos, secretar general pentru grecii de pretutindeni, şi Elefterios Papagianakis, viceprimarul Atenei pentru migranţi, refugiaţi şi descentralizare municipală, întâlnirile fiind un prilej bun pentru a discuta despre relaţia dintre state, precum şi despre modalităţile prin care acestea se pot sprijini reciproc în domeniul problematicilor care ţin de emigraţie, ambele state având o diasporă considerabilă.

"Ministrul Intotero le-a vorbit oficialilor eleni despre modificările legislative recente aduse de (MRP) Legii nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (...) De asemenea, a mulţumit părţii elene pentru disponibilitate şi pentru sprijinul oferit înfiinţării lectoratului de limba română de la Universitatea Dimokritos din oraşul Komotini şi pentru acreditarea în Grecia a Institutului Român de Arheologie din Atena. În acest sens, ministrul Intotero a cerut şi sprijin părţii elene pentru introducerea cursurilor de limba română în şcolile greceşti precum şi pentru crearea unui al doilea lectorat de limba română în Grecia", se arată în comunicatul de presă al Ministerului pentru românii de pretutindeni.

Terens Quick şi-a exprimat deschiderea şi aprecierea în vederea susţinerii iniţiativelor MRP dedicate sprijinirii mediului asociativ românesc din teritoriu. În acest sens, oficialul român l-a invitat pe ministrul adjunct de externe în taberele ARC, care se desfăşoară anul acesta la Oglinzi şi la Sulina, subliniind faptul că, exact în această perioadă, acolo se află şi copii ai românilor din Grecia.

Demnitarul român a discutat cu secretarul general pentru grecii de pretutindeni, Mihalis Kokkinos, despre măsurile pe care statul român le implementează în vederea încurajării procesului de reîntoarcere şi reinserţie socio-profesională a românilor, în ţară, concomitent cu cele dedicate sprijinirii integrării lor. În plus, ministrul Intotero le-a prezentat oficialilor eleni şi pachetul de măsuri dezvoltat de MRP pentru informarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor românilor aflaţi peste hotare, care cuprinde, între altele, Campania Naţională "Informare acasă! Siguranţă în lume!".

"Având în vedere că un număr atât de mare de turişti români tranzitează Grecia în fiecare an, dar şi că la recensământul din 2011 comunitatea românească era a treia cea mai mare comunitate străină din Grecia, în cadrul întrevederii cu Elefterios Papagianakis, s-au atins subiecte precum corecta informare a cetăţenilor noştri privind legislaţia naţională din Grecia, inclusiv aspecte de ordin practic, cum ar fi cele privind codul rutier. Pe măsura ce aceste informaţii utile vor fi actualizate, acestea vor fi transmise în timp util cetăţenilor români prin intermediul canalelor de comunicare ale Ambasadei României la Atena şi a MRP în vederea diseminării informaţiei", se mai arată în comunicat.

În final, oficialul român a propus ca o stradă din Atena să poarte numele scriitorului Panait Istrati şi o decizie reciprocă să fie luată la Bucureşti ca o modalitate de bune schimburi culturale între cele două capitale. AGERPRES/(AS-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.