Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, le-a lansat liberalilor vineri un apel la unitate în această perioadă din care pot ieşi "puternici", iar preşedintelui PNL, Ludovic Orban, îi propune să mandateze parlamentarii liberali să voteze noul Cod administrativ.

"Vom putea ieşi din aceste vremuri puternici, vom putea deveni învingători, doar dacă înţelegem corect realităţile şi coborâm în ele din 'înaltele' sfere ale discursului steril, ale retoricii în limbaj de lemn, a conduitei străine de agenda cetăţeanului, străină de însăşi identitatea care ne-a consacrat", declară Nicolae Robu într-o postare afişată pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Robu propune eliminarea disputelor interne, a ambiţiilor personale, a vanităţilor, a frustrărilor şi a orice ar putea face rău partidului şi să privească cu toţii în aceeaşi direcţie, "pentru o Românie mai bună şi pentru un PNL mai puternic".

"Avem o conducere aleasă cu peste 80% din voturi. În jurul ei trebuie să fim uniţi, indiferent cum am fost poziţionaţi la alegerile din care ea a rezultat. Ea trebuie ajutată să conducă, ajutată să conducă mai bine, căci este extrem de mult loc în acest sens (...). Trebuie ajutată şi nicidecum deturnată spre lupte interne", susţine liberalul timişean.

Robu îi cere preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să le dea parlamentarilor PNL mandat să voteze noul Cod administrativ, care, apreciază el, "nu este perfect, dar reprezintă un important pas înainte în legislaţia administraţiei publice". El susţine că un partid puternic nu-şi stabileşte linia de conduită prin negarea a tot ce vine de la adversari, ci îşi permite să spună inclusiv că este de acord cu adversarii, "oricât de răi ar fi", vin "cu câte un lucru bun sau măcar relativ mai bun".

"Codul penal e una - acolo am făcut foarte bine că ne-am opus şi trebuie să ne opunem în continuare răului pe care îl face ţării PSD -, dar Codul administrativ e altceva. Aţi greşit că nu aţi consultat primarii partidului înainte de a stabili poziţia PNL faţă de Codul administrativ - cine oare poate aprecia mai pertinent o astfel de lege decât cei ce fac administraţie la cel mai înalt nivel? -, dovediţi că sunteţi tare corectând greşeala făcută şi schimbând poziţia PNL. Un astfel de gest ar fi un semn de tărie, vă asigur şi nicidecum unul de slăbiciune", consideră primarul Robu.

Nicolae Robu mai afirmă că liberalii vor ieşi mai puternici dacă vor înţelege că PSD "e încă şi, din păcate, va mai rămâne în viitorul apropiat puternic" şi că electoratul de dreapta e fragmentat între PNL, USR şi MRÎ". "Şi mai ales dacă vom fi uniţi", adaugă el.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara luna trecută că liberalii nu susţin proiectul de lege privind elaborarea Codului administrativ întrucât "repolitizează funcţia publică, pentru că dă frâu liber politizării agresive a administraţiei şi duce la îndepărtarea oricărui principiu corect care poate să stea la baza funcţionării administraţiei publice în România". AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.