Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Paul Stănescu a susţinut vineri, la Slatina, la întrunirea Filialei Judeţene a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), că în luna octombrie ar putea intra în vigoare Codul administrativ.

Stănescu şi-a exprimat convingerea că "anumite formaţiuni politice" vor contesta Codul administrativ.

"Sigur luni va fi trecut şi prin Camera Deputaţilor, prin Senat a trecut, urmând ca să fie promulgat. (...) Am reuşit până la urmă să îl trecem prin Parlament, eu sunt convins 100% că luni va trece, urmând să meargă la promulgare. Sunt convins că va fi contestat de anumite formaţiuni politice. Speranţa mea e ca prin octombrie, poate sunt eu prea optimist, Codul administrativ să intre în vigoare, cod care reglementează poate nu în totalitate, dar cele mai multe lucruri, din ce înseamnă administraţia publică locală şi centrală", a spus vicepremierul.

El a exemplificat câteva dintre schimbările pe care le prevede Codul administrativ, referitoare la atestarea domeniului public, la primari, prefecţi, subprefecţi, conducerile deconcentratelor etc.

Astfel, atestarea domeniului public se va simplifica şi se va face la nivel local, cu o viză MDRAP.

"Numai un exemplu, atestarea domeniului public. Vreau să vă spun că, de când am mers la MDRAP, am sute de documente de atestare a domeniului public, sute, nu poţi să le faci faţă. E o aberaţie ca un minister să ştie mai bine - cineva de la Bucureşti - care este domeniul public al UAT-ului. Chiar e aberaţie. Şi am stabilit că fiecare consiliu local şi consiliu judeţean, scrie în cod, îşi face atestarea domeniului public cu o viză MDRAP, pentru că este vorba de foarte multe ministere implicate şi mai sunt şi câteva lucruri sensibile, unele aparţin de alte structuri, militarizate şi sigur că trebuie o viză şi de acolo, dar lucrurile se simplifică foarte mult", a explicat Stănescu.

Vicepremierul a menţionat că primarii vor semna numai pentru oportunitate, iar pentru legalitate vor semna direcţii din subordine.

"La primar vorbim de oportunitate, de legalitate trebuie să semneze toţi ceilalţi care sunt în subordinea primarului, partea juridică - direcţia juridică ş.a.m.d.. Sunt oameni care semnează de legalitate, primarul semnează doar de oportunitate. Dacă primarul deleagă anumite atribuţii, va răspunde cel căruia i-a delegat atribuţiile respective, nu va răspunde tot primarul", a mai explicat Stănescu.

În privinţa prefecţilor, Paul Stănescu a precizat că aceştia vor fi asimilaţi cu secretarii de stat.

"Ne-am dat după deget ani de-a rândul că prefectul de fapt nu e politic, dar ştiţi, de fiecare dată când s-au schimbat guvernele, prefecţii s-au schimbat şi ei, pentru că prefectul este cel care face politica guvernului respectiv în teritoriu. Şi am decis ca prefectul să fie demnitar, împreună cu subprefectul, prefectul - secretar de stat, subprefectul să fie asimilat cu subsecretar de stat, mergând chiar până la deconcentrate, pentru că şi pe segmentele respective, cei de la deconcentrate, sigur, formula e mult mai complexă acolo, un fel de manager, ca să pună în aplicare pe segmentul respectiv politica guvernului care este în funcţie la acea dată", a punctat Paul Stănescu.

Stănescu a menţionat că speră ca întreg spectrul politic să susţină Codul administrativ iar preşedintele, care a fost primar mai multe mandate, să îl promulge.

"Codul administrativ are în jur de 680 de articole, reglementează şi domeniul proprietăţii, foarte multe lucruri. Sper ca să aibă sprijin din tot spectrul politic, ca el să treacă luni prin Camera Deputaţilor şi sper, la fel de repede, şi preşedintele, care a fost primar în multe mandate, să înţeleagă că trebuie să intre în vigoare cât mai repede, să pună în ordine tot ce înseamnă administraţie publică locală şi centrală", a conchis Paul Stănescu. AGERPRES/(A, autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.