Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla duminică în municipiul Cluj-Napoca, unde va participa la ceremonia oficială de deschidere a celei de a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 3 - 14 iulie, reprezintă cea mai veche şi mai prestigioasă competiţie din domeniul ştiinţelor adresată elevilor de liceu, prima ediţie având loc în România în anul 1959.

Potrivit sursei citate, prin organizarea în ţara noastră a Olimpiadei Internaţionale de Matematică s-a dorit marcarea simbolică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta la Cluj-Napoca fiind prezenţi aproximativ 1.500 de participanţi din peste 100 de ţări de pe cinci continente.

Şeful statului va vizita cu această ocazie Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuţă', unitate sanitară care asigură servicii medicale preventive, curative şi paliative în domeniul oncologic şi care desfăşoară o amplă activitate de învăţământ şi cercetare.

"Prin această vizită, preşedintele Klaus Iohannis transmite un semnal de încurajare a investiţiei în zona sănătăţii şi susţine un model de bună practică în domeniul medical, reprezentat de un spital care face performanţă", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.