Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureştiul are nevoie să-şi utilizeze cultura drept o resursă strategică pentru dezvoltare economică şi socială, a declarat marţi Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier general în CGMB.

"Bucureştiul, în acest moment, are nevoie să îşi folosească cultura ca o resursă strategică pentru dezvoltare economică şi socială, iar acest lucru nu e conştientizat şi nu a fost până acum conştientizat de niciuna dintre administraţiile Bucureştiului. Facem o strategie culturală pe care o ţinem în sertar, dar nu intuim că în ultimă instanţă noi trebuie să promovăm acest oraş pe plan naţional, regional şi pe plan european, pentru că numai astfel îi vom asigura Bucureştiului atractivitatea şi dezvoltarea pe termen lung, pe termen durabil. Din punct de vedere al USR, asta e abordarea noastră, pentru că, dacă alte oraşe, Sibiu, de exemplu, unde administraţia a înţeles că prin cultură ei pot să se dezvolte, în Bucureşti nu am avut asemenea administraţie şi noi vrem să aducem Bucureştiului o administraţie care înţelege că, pe lângă faptul că satisface nevoile artiştilor şi publicului autohton, cultura e necesară şi pentru dezvoltarea oraşului", a spus Wring, la o dezbatere a USR Bucureşti despre situaţia actului cultural finanţat din bugetul Capitalei.

În opinia lui Wring, cultura face ca un oraş să fie dinamic, creativ, inovativ.

"Din punct de vedere operaţional, dacă e să vorbim despre cultură, ceea ce în opinia mea lipseşte cu desăvârşire la Primăria Capitalei e legătura între infrastructura materială pe care Primăria trebuie să o asigure şi actul de cultură. (...) Se construiesc în acest moment în Bucureşti cartiere noi în care nu există nici cea mai mică intenţie de a crea spaţii care se pot transforma în spaţii culturale. Primăria poate să oblige dezvoltatorii să o facă, dar nu o face", a afirmat aceasta.

Cosmin Manolescu - artist, manager cultural, expert european pe probleme de mobilitate artistică şi membru USR - este de părere că Bucureştiul are nevoie de o reformă a sectorului cultural.

"Cumva am moştenit din anii '80 un anumit sistem în care teatrele îşi fac anual repertoriu fără niciun fel de impact, fără nicio strategie, fără nicio relaţie cu publicul, nu numai teatrele, în general toate instituţiile cumva moştenite din epoca comunistă. (...) În acest proces de reformă trebuie să avem nişte valori importante şi care cumva cred că sunt şi valorile USR-ului într-un anumit fel, - în primul rând transparenţă (...) care nu există, profesionalism, cred că e nevoie de a aduce oameni mai profesionişti în cultură şi în managementul instituţiilor publice de cultură. În acelaşi timp, trebuie să intrăm într-o zonă de competiţie, pentru că practic 95% - să zicem - din cultura din Bucureşti e etatizată, adică prin aceste instituţii mamut care primesc bugete cu nişte fundamentări foarte subţiri, fără articularea unei viziuni sau a unor obiective strategice. Cred că ele trebuie să intre într-o anumită competiţie", a spus Manolescu.

El a subliniat necesitatea unui parteneriat public - privat. "Cred că avem nevoie de un parteneriat public - privat, pentru că trăim într-o zonă de izolare foarte mare. Instituţiile de stat îşi văd de direcţiile lor, ONG-urile încearcă să supravieţuiască şi artiştii care mai rămân în Bucureşti bine, care nu, pleacă în alte capitale. La fel, avem nevoie de o reducere a birocraţiei", a adăugat Manolescu. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.