COD GALBEN: 28-01-2020 Intre 08:00 si 11:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 28-01-2020 Intre 08:00 si 11:00 se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 28-01-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilității sub 200 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 28-01-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceață care local determină reducerea vizibilității sub 200m și izolat sub 50m in Județul Timiş; COD GALBEN: 28-01-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, luni, reprezentanţilor Apelor Române să facă o evaluare în fiecare judeţ pentru a vedea "punctele sensibile" în cazul unor inundaţii, astfel încât să se poată acţiona pentru prevenirea unor astfel de situaţii.

"Aş vrea ca să schimbăm abordarea pe care am avut-o până acum, aş vrea să ţinem mai mult cont de faptul că putem preveni astfel de lucruri. De aceea, cer Apelor Române să facă o evaluare în fiecare judeţ, să vadă punctele sensibile, astfel încât să acţionăm pentru a preveni astfel de situaţii. În acelaşi timp, cer prefecţilor şi primarilor să identifice terenuri care nu sunt în zone inundabile, astfel încât să putem să facem o relocare a celor care de fiecare dată au fost loviţi de inundaţii, pentru că se află tocmai expuşi în aceste zone", a declarat Dăncilă, la o videoconferinţă cu prefecţii convocată la Prefectura Braşov.

Şefa Guvernului a precizat că aceasta trebuie să fie abordarea de acum înainte, pentru că "aceste fenomene sunt din ce în ce mai frecvente".

"Avem inundaţii de două ori sau chiar trei ori pe an şi în marea majoritate a situaţiilor în aceleaşi locuri. Cred că putem preveni acest lucru şi am să rog toţi prefecţii şi toţi primarii să ia în calcul ceea ce am spus înainte şi, în acelaşi timp, Apele Române să facă această evaluare într-un timp cât mai scurt", a spus Dăncilă.

Totodată, premierul a anunţat că a efectuat o vizită în zone afectate de inundaţii pentru a vedea care este situaţia.

"Am cerut o evaluare a situaţiei existente pentru a putea ajuta persoanele şi comunităţile. Am vrut această evaluare cât de repede posibil pentru ca acest ajutor să ajungă la oameni într-un timp cât mai scurt. Această evaluare este foarte importantă atât din punct de vedere al ajutorului din partea Guvernului, pe care vrem să-l acordăm oamenilor, dar şi din punct de vedere al accesării Fondului de Solidaritate, iar în acest sens am discutat deja cu doamna comisar european Corina Creţu, dar şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Sefcovic (Maros Sefcovic - n.r.)", a menţionat Dăncilă.

Ea a mai spus că oamenii din zonele afectate de inundaţii îşi pun mari speranţe în ajutorul autorităţilor.

"Oamenii au mari speranţe în ajutorul nostru şi cred că acest ajutor trebuie să vină cât mai repede şi de aceea solicit tuturor judeţelor unde avem zone calamitate să facă această evaluare în cel mai scurt timp posibil. (...) Vreau o evaluare - acolo unde este posibil, acolo unde apele s-au retras - cât mai rapidă, astfel încât în şedinţă de Guvern să putem să venim cu un ajutor pentru familiile care se află în această situaţie", a mai afirmat Dăncilă.

Şefa Guvernului a mers luni în mai multe zone afectate de inundaţii din judeţele Buzău, Bacău, Covasna şi Braşov, fiind însoţită de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi de ministrul Agriculturii, Petre Daea. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.