Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au fost informaţi, în şedinţa de miercuri, cu privire la stadiul includerii "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de Guvern, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.

"În încheierea şedinţei, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii 'Peisajului cultural minier de la Roşia Montană' în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Subiectul 'Roşia Montană', ca parte a patrimoniului cultural naţional şi a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenţia preşedintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât şi sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, tema supusă atenţiei are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul dispune de instrumentele şi de instituţiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

"În baza prevederilor constituţionale şi legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României", se mai arată în comunicat.

Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.