Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, este invitat luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului.

Grupul parlamentar al PNL a propus în urmă cu o lună ca ministrul Andruşcă să fie prezent în plen.

Tema propusă spre dezbatere este "Economia României pe mâna unor amatori. Până când?".

Săptămâna trecută, ministrul Economiei a fost prezent în Senat, la dezbaterea moţiunii simple intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România". Moţiunea a fost respinsă de plenul Senatului.

În textul moţiunii, senatorii PNL şi USR atrăgea atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat şi susţineau că demnitarul ar fi blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare. De asemenea, semnatarii documentului trăgeau un semnal de alarmă în ceea ce priveşte Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

În replică, Dănuţ Andruşcă a respins acuzaţiile din moţiune, susţinând că aceasta este "în fapt, o compunere de interpelări". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cristina Tatu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.