COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 ora 13 Intre 13:40 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, vineri, că social-democraţii au "un plan pe puncte", precizând că trebuie "reintrodusă normalitatea" în România.

"Avem un plan pe puncte. Ştim exact ce avem de făcut. Începând de luni, începem să comunicăm public ceea ce facem. Este foarte mare aşteptarea de la noi din partea celor care ne-au votat şi a celor care ne susţin. În aceste ore, începând de ieri şi până astăzi, am primit cu toţii foarte multe mesaje. (...) Mesajul este unitar: 'Nu cedaţi, nu daţi un milimetru înapoi, mergeţi până la capăt, noi suntem mult mai mulţi cei care vă susţinem decât cei foarte, foarte puţini care vă critică şi sunt extrem de radicali şi de violenţi'", a afirmat Ştefănescu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat ce înseamnă că PSD va merge "până la capăt", el a precizat: "Până la capăt înseamnă că trebuie să reintroducem normalitatea în România, trebuie să explicăm încă o dată românilor că (...) nişte persoane se joacă cu bugetul de stat, cu subordonaţii, cu instituţiile pe care le conduc, că nu instituţiile sunt ţinta PSD şi a alianţei, ci nişte persoane. În instituţiile acestea, 98-99% dintre oameni sunt foarte normali şi îşi fac treaba şi datoria, dar au nişte şefi care au stat, de-a lungul timpului, la tot felul de mese rotunde şi au ajuns la concluzia că, împreună, ei (...) pot subjuga România şi să decidă. De exemplu, să decidă cine poate să fie prim-ministru şi cine poate să fie decapat, care sunt listele cu oameni care trebuie promovaţi, cine trăieşte şi cine moare".

De asemenea, chestionat dacă PSD îl va suspenda din funcţie pe preşedintele Klaus Iohannis, Codrin Ştefănescu a spus că este foarte importantă decizia pe care o va lua şeful statului în privinţa hotărârii CCR care o vizează pe şefa DNA.

"Este foarte important să vedem decizia pe care o ia şi Iohannis, (...) adică respectă Constituţia sau nu o respectă? Dacă nu o respectă, în momentul ăla ştim exact (...) ce avem de făcut, vom ieşi în secunda numărul doi în spaţiul public şi o să anunţăm întreg poporul român ce facem. (...) Avem speranţa că săptămâna viitoare domnul Iohannis se va pronunţa", a arătat Ştefănescu.

El a precizat că în CExN nu s-a discutat despre eventuala suspendare din funcţie a şefului statului.

"N-a avut nicio legătură întâlnirea de astăzi cu suspendarea, cu discuţiile despre SIE sau alte chestii. A fost legată discuţia doar de lovitura pe care am primit-o noi, ca partid, încă o dată. S-a discutat despre presiunile care au existat pentru a se produce această lovitură, s-a discutat despre faptul că de data aceasta, fără să facem doi paşi înainte şi jumătate de pas înapoi, trebuie să mergem foarte rapid până la capăt. Avem susţinerea populară în sensul ăsta, le place sau nu le place celor care ne critică", a adăugat Codrin Ştefănescu. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.