Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe precizează, miercuri, în legătură cu informaţiile vehiculate în mass-media rusă referitoare la cazul persoanei reţinute la Moscova, că instituţia a solicitat clarificări cu privire la acest subiect şi, din datele obţinute, persoana vizată "deţine şi cetăţenie română".

"Ministerul Afacerilor Externe a solicitat oficial Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti detalii suplimentare şi clarificări cu privire la cazul menţionat. Din datele obţinute la acest moment, persoana vizată deţine şi cetăţenie română. MAE atrage atenţia asupra caracterului speculativ al informaţiilor vehiculate în mass-media ruse şi îndeamnă la abordarea cu precauţie a subiectului", arată sursa citată.

Carina Ţurcan, membră în Consiliul de administraţie al unei companii energetice din Rusia, a fost arestată la Moscova, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, informează marţi agenţia rusă de presă TASS care citează surse judiciare.

Conform surselor amintite, arestarea Carinei Ţurcan pentru spionaj a fost autorizată de Tribunalul Lefortovo din Moscova.

''Instanţa a admis cererea autorităţilor de anchetă şi a dispus măsura de reţinere preventivă până la 13 august împotriva Carinei Ţurcan", a declarat preşedinta instanţei, refuzând să comenteze mai mult pe motiv că acest caz penal este clasificat ''secret''.

Potrivit acesteia, avocaţii au depus o plângere împotriva arestării lui Ţurcan, dar data examinării acesteia nu a fost stabilită.

"Ţurcan este suspectată de spionaj în favoarea României", a declarat pentru TASS o sursă familiară cu dosarul, care nu a oferit totuşi mai multe detalii.

Carina Ţurcan este acuzată în baza articolului 276 din Codul Penal al Federaţiei Ruse, care se referă la spionaj şi care prevede o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare. Conform Codului Penal al Federaţiei Ruse, acest articol despre spionaj se aplică numai cetăţenilor străini din Rusia. Dacă un cetăţean rus este acuzat de spionaj, în cazul acestuia este invocat un articol referitor la trădarea statului, explică TASS.

Ministerul Energiei din Federaţia Rusă a declarat că nu are informaţii despre cauza penală împotriva persoanei arestate.

"Ministerul Energiei nu are informaţii cu privire la desfăşurarea anchetei pe această temă, deoarece aceasta intră în competenţa organismelor de aplicare a legii", a declarat serviciul de presă al ministerului, solicitat să comenteze informaţia.

Potrivit site-ului companiei, citat de TASS, Ţurcan s-a născut în 1974 şi are studii superioare la facultăţi din Republica Moldova şi Spania. Este membru al Consiliului de administraţie al companiei Inter RAO EES din 2012.

Carina Valerievna este în vacanţă, a răspuns Inter RAO, contactată de TASS. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.