COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Ilfov; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m. in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe Wess Mitchell, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, care şi-a exprimat speranţa că România va continua progresele pe linia întăririi democraţiei şi a statului de drept, subliniind că Statele Unite urmăresc cu atenţie evoluţiile din ţara noastră.

"Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice a arătat că în Statele Unite, inclusiv la Casa Albă, preşedintele Klaus Iohannis se bucură de cea mai mare apreciere şi respect pentru ceea ce face pentru România, precum şi de sprijinul deplin al SUA pentru rolul său esenţial în întărirea democraţiei şi a statului de drept în ţara noastră. Wess Mitchell a exprimat speranţa că România va continua progresele pe această linie, subliniind că SUA urmăresc cu atenţie evoluţiile din ţara noastră", precizează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, oficialul american a exprimat aprecierea deosebită pentru soliditatea Parteneriatului Strategic cu România, care este aliat de încredere al SUA în NATO, şi a mulţumit pentru modul în care ţara noastră îşi îndeplineşte angajamentele luate în cadru aliat. El a evidenţiat importanţa ca România să rămână un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept.

Potrivit comunicatului, preşedintele Iohannis a mulţumit pentru sprijinul constructiv oferit de SUA României, în baza respectului împărtăşit pentru valorile democratice, şi a arătat că va rămâne ferm în apărarea acestor valori şi a statului de drept.

Şeful statului a reiterat angajamentul puternic al României şi al său personal pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, pe toate dimensiunile sale.

"Preşedintele României a subliniat angajamentul clar şi ferm al părţii române pentru împărţirea responsabilităţilor (burden sharing) în cadrul NATO, prin implementarea măsurii de alocare a 2% pentru cheltuieli de apărare, cu rol important în realizarea coeziunii transatlantice. Oficialul american a transmis apreciere pentru angajamentele asumate de România, atât regional, cât şi ca aliat NATO, inclusiv prin decizia României de alocare a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare", se precizează în comunicat.

Iohannis a reiterat faptul că întărirea relaţiei transatlantice rămâne de importanţă vitală, ţara noastră fiind un stat care este dedicat în egală măsură proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA. El a subliniat că relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale SUA, dar şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte.

"Preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat, în acest context, că ţara noastră este profund determinată pentru a acţiona ca un furnizor de securitate şi stabilitate în regiune, dar şi ca promotor al acestui set de valori democratice, într-un context regional în care există şi provocări la adresa acestor valori", subliniază Administraţia Prezidenţială.

În plus, şeful statului a afirmat că preşedinţia română a Consiliului UE va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic, pentru care toţi actorii implicaţi de pe ambele maluri ale Atlanticului trebuie să acţioneze consecvent şi hotărât.

Cei doi oficiali au discutat şi despre despre găzduirea, de către preşedintele Klaus Iohannis, la Bucureşti, pe 17 şi 18 septembrie, a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele Iohannis a spus că obiectivul principal este acela de a trece într-o nouă fază a Iniţiativei, cea a rezultatelor concrete şi a evidenţiat că Iniţiativa are rolul de a contribui inclusiv la consolidarea relaţiei transatlantice, încurajând o reprezentare americană cât mai consistentă la summit.

"Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice a exprimat susţinerea puternică de către Statele Unite, la cel mai înalt nivel, a obiectivelor Summitului din România şi faţă de abordarea pragmatică, orientată spre rezultate concrete, a părţii române, ca gazdă a acestuia. În acelaşi timp, a subliniat importanţa strategică pe care Iniţiativa celor Trei Mări o are la nivel european şi pentru relaţia transatlantică", arată Administraţia Prezidenţială.

În cadrul întâlnirii, Iohannis a încurajat identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune.

"Pentru ca oamenii de afaceri să se simtă încurajaţi, este nevoie de stabilitate, predictibilitate şi un sistem puternic de justiţie, aceasta nefiind o opţiune, ci singura alegere pe care trebuie să o facem", se menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Wess Mitchell a subliniat importanţa dimensiunii energie a Parteneriatului Strategic, respectiv susţinerea pentru proiectul strategic BRUA, a cărui implementare este esenţială pentru România şi pentru regiune. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.