Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul Daniel Zamfir, a cărui excludere din Partidul Naţional Liberal a fost votată de Biroul Executiv al partidului pe 28 martie, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, că se alătură acestui partid.

"Îl felicit pe Daniel Zamfir pentru decizia pe care a luat-o. Proiectele (n.r. - legislative) ale lui Daniel s-au bucurat şi se bucură în continuare de susţinerea noastră. Fără îndoială, este o voce liberală puternică ce ni se alătură. Este pentru noi o bucurie şi o onoare. (...) Daniel Zamfir şi-a concentrat acţiunea în PNL pe combaterea abuzurilor într-o altă zonă (n.r. - a instituţiilor bancare). Este obligaţia noastră, indiferent unde se petrec aceste abuzuri - în zona justiţiei, modul cum acţionează serviciile, că e vorba de alte instituţii, zona bancară -, nu pot să fie tolerate. (...) Proiectele legate de limitarea sau evitarea abuzurilor în zona sistemului bancar au trecut prin Senat cu votul coaliţiei PSD şi ALDE, sunt în Cameră şi sper ca ele să fie adoptate şi de Cameră pentru a intra în vigoare", a afirmat Tăriceanu.

 


El a susţinut că săptămâna viitoare un alt parlamentar liberal se va alătura ALDE.

"Nu e vorba numai de cum e condus PNL, întrucât (...) colegii care ni s-au alăturat (n.r. - Daniel Zamfir, Ion Popa) se raportează la esenţa unui partid. Esenţa unui partid este, până la urmă, definită de modul în care te raportezi la valorile pe care partidul le promovează. PNL s-a depărtat nu numai de la valorile liberale, ci şi de la valorile democraţiei. Săptămâna aceasta, da, va mai fi un parlamentar liberal care îşi va anunţa trecerea la ALDE", a spus Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Ioana Matei-Cârlan, editori online: Andreea Lăzăroiu, Gabriela Badea)

 

Citeşte şi: 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.