Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a avut o discuţie tehnică, fără implicarea Instituţiei preşedintelui României, cu judecătorul Petre Lăzăroiu despre solicitarea asociaţiei civice VeDem Just, precizează vineri Administraţia Prezidenţială, subliniind că orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra magistratului sunt complet neadevărate şi nefondate.

"Consilierul prezidenţial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie, cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti pentru a-i înmâna acestuia două cărţi de specialitate pe zona dreptului financiar. (...) A avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel Instituţia preşedintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate şi nefondate orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu", arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în aceste zile, consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă pentru că desfăşoară activităţi didactice. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.