Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a subliniat caracterul special al relaţiilor franco-române şi perspectivele consolidării acestuia în contextul pregătirii unor evenimente de amploare pentru relaţia bilaterală: Sezonul România-Franţa, celebrarea Centenarului Marii Uniri şi deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu delegaţia grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Naţională franceză.

Potrivit unui comunicat al MAE, Ministrul Teodor Meleşcanu a punctat în cadrul întâlnirii care a avut loc miercuri dialogul politic foarte bun la un deceniu de la lansarea Parteneriatului Strategic, precum şi densitatea întrevederilor de nivel înalt avute în vedere în perioada următoare, de natură să amplifice şi să aprofundeze cooperarea româno-franceză.

"Totodată, a evocat contactele interumane intense şi afinităţile cultural-lingvistice dintre cele două ţări, menţionând contribuţia importantă a comunităţii române din Franţa la dinamica economică, socială şi culturală din Hexagon, precum şi rolul consistent pe care comunitatea franceză din România îl are în societatea românească. În context, a fost evocată importanţa cooperării descentralizate, care înregistrează deja o importantă tradiţie", se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în privinţa palierului economic al relaţiei bilaterale, ministrul a salutat prezenţa consistentă a investiţiilor franceze în România, precum şi intensitatea schimburilor comerciale dintre cele două ţări, care au atins, în 2017, 8,23 miliarde euro şi a arătat că "relaţiile economice intense dintre cele România şi Franţa sunt reflectarea calităţii relaţiei strategice bilaterale".

Conform comunicatului, delegaţia franceză a salutat relaţiile excelente dintre cele două state şi a exprimat interesul major pentru dinamizarea dialogului, inclusiv la nivel parlamentar, şi pentru coordonarea pe dosare de interes comun, în perspectiva preluării, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE în prima parte a anului 2019.

"Parlamentarii francezi au transmis aprecieri pentru iniţiativa comună de lansare a Sezonului România-Franţa, proiect major de diplomaţie publică ce va contribui la o mai bună cunoaştere a celor două state. Totodată, au felicitat România pentru contribuţia semnificativă la promovarea francofoniei şi pentru rolul major pe care îl are ca pilon al francofoniei în regiune", se mai spune în comunicat.

MAE precizează că din delegaţia franceză au făcut parte Andre Chassaigne (GDR), preşedintele Grupului Stânga Democrată şi Republicană din Adunarea Naţională, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Franţa; Carole Bureau-Bonnard (REM), vicepreşedinte al Adunării Naţionale, vicepreşedinte al grupului de prietenie; Hubert Julien-Laferriere (REM), vicepreşedinte al grupului; Domnul deputat Nicolas Forissier (LR), secretar al grupului; Jeanine Dubie (NI), secretar al grupului; Laurence Trastour-Isnart(LR), membru al grupului; Lucian Iordache, secretar executiv al grupului.

Delegaţia a fost însoţită de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei în România, şi de Simona Bucura-Oprescu, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză - Adunarea Naţională, din Camera Deputaţilor.AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.