Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, o ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri de creştere a absorbţiei fondurilor europene în domeniul mobilităţii urbane şi prin care unităţile administrativ-teritoriale pot fi dotate cu mijloace de transport, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind stabilirea unor măsuri de creştere a absorbţiei fondurilor europene în domeniul mobilităţii urbane, una dintre (...) cele mai mari provocări ale municipiilor şi oraşelor din România în acest moment", a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, actul normativ stabileşte cadrul instituţional pentru participarea MDRAP la pregătirea şi implementarea unor proiecte în parteneriat cu autorităţile publice locale şi care au ca obiect dotarea unităţilor administrativ-teritoriale cu mijloace de transport - "tramvaie, troleibuze, autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare şi echipamentele necesare utilizate pentru prestarea serviciului de transport public local şi de autobuze şcolare, de tip cel puţin Euro 6, utilizate pentru transportul elevilor din învăţământul preuniversitar de stat".

Proiectele vor fi finanţate cu fonduri din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi vor fi implementate în baza acordului de parteneriat încheiat între MDRAP, ca lider de proiect, şi unităţile administrativ-teritoriale care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate specifice, a mai afirmat Nelu Barbu. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.