COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, consideră că ar fi normal ca procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, stopată în prezent la cererea Guvernului, să fie reluată după soluţionarea procesului de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation.
"Dosarul este stopat în faza actuală. Câtă vreme durează procesul. În momentul în care se soluţionează procesul, normal ar fi să fie reluată evaluarea. Dosarul e la UNESCO în continuare", a declarat joi, pentru AGERPRES, Adrian Cioroianu.
Potrivit unor informaţii apărute în presă, Guvernul ar fi stopat procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, cererea de stopare a dosarului fiind făcută de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul MAE.
Decizia privind includerea Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UESCO urma să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain.
Acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation ar cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer, conform informaţiilor din mass-media. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |