Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că după decizia Curţii Constituţionale, referitoare la revocarea Laurei Codruţa Kovesi, a văzut anumite "declaraţii fulminante sau furibunde" din partea opoziţiei şi a unor ziarişti care cheamă la "nesupunere civică", menţionând, însă, că preşedintele nu are alternativă decât să semneze pentru revocarea şefei DNA.

"Nu am cum să ghicesc intenţiile preşedintelui, pentru că mutarea este la preşedinte. Ce remarc însă, în această săptămână, după decizia CCR am văzut o serie de declaraţii fulminante sau furibunde din partea unora şi altora, din partea opoziţiei, anumiţi ziarişti care, practic, cheamă la nesupunere civică. Dezbaterea mi se pare că s-a dus foarte mult în zona politică, ceea ce e anormal, pentru că aici nu e o chestiune de alegere sau poate greşeala provine chiar de la preşedinte care a vorbit de revocarea dnei Kovesi ca despre o problemă de oportunitate. Nu e o problemă politică, este o problemă, în final, juridică şi de legalitate, de respectare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Cred că aceasta e abordarea corectă", a declarat Tăriceanu, duminică seara, la Antena 3.

El a susţinut că, ''în momentul în care o putere rămâne fără control, aşa cum s-a întâmplat cu DNA, ani de zile, (...) încep să apară abuzurile care au fost semnalate în special de presă, dar şi de oameni curajoşi, au apărut la iveală protocoalele''.

Tăriceanu a subliniat a preşedintele Klaus Iohannis ''nu are alternativă după decizia Curţii Constituţionale''.

"Nu cred că trebuie puse lucrurile chiar în tărâmul acesta, că preşedintele nu o va semna. Nu am niciun fel de informaţii. Eu privesc lucrurile din prisma Constituţiei. (...) Principala atribuţie a preşedintelui este să fie garantul respectării Constituţiei. Tocmai preşedintele nu poate să nu respecte decizia Curţii Constituţionale. Eu cred că poate a avut anumite considerente, poate a avut şi alte considerente pentru care nu a vrut să facă gestul ăsta mai devreme, dar acum, în faţa deciziei Curţii, cred că preşedintele nu are altă alternativă", a punctat preşedintele Senatului.

El a catalogat ''momentul'' drept ''o mică criză constituţională care trebuie depăşită''.

"E un moment de criză, o mică criză constituţională care trebuie depăşită. Preşedintele este preocupat, cum suntem şi noi, de faptul că România trebuie să preia foarte rapid Preşedinţia Consiliului UE. Noi nu putem să intrăm în preşedinţia din 2019 cu o criză care nu este rezolvată şi care creează îngrijorări. Deci, trebuie să degajăm terenul. Trebuie să aşteptăm motivarea CCR. Până atunci, preşedintele nu are ce să semneze, ce decizie să ia. Numai după motivarea deciziei Curţii, publicată în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cristina Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.