Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Naţional Liberal salută "victoria remarcabilă" înregistrată de liderul Partidului "Platformei Demnitate şi Adevăr" (PPDA), Andrei Năstase, reprezentant al forţelor pro-europene din Republica Moldova, în turul doi al alegerilor pentru primăria Chişinău, se arată într-un comunicat de presă remis duminică seara, AGERPRES, semnat de preşedintele PNL, Ludovic Orban.

 


"Partenerul nostru şi al Partidului Popular European a reuşit, alături de Maia Sandu, să obţină sprijinul cetăţenilor Chişinăului şi să deschidă drumul pentru victoria forţelor pro-europene în următoarele alegerile parlamentare din toamna acestui an. Totodată, trebuie să precizăm faptul că Vladimir Plahotniuc şi guvernul său marionetă, girat de Partidul Social Democrat, au făcut tot posibilul să împiedice victoria lui Andrei Năstase, susţinându-l pe candidatul socialiştilor filoruşi, Ion Ceban", a declarat Orban, potrivit comunicatului citat.

Acesta a subliniat, totodată, că PNL va susţine "prin toate mijloacele" parteneriatul încheiat cu forţele pro-europene din Republica Moldova, respectiv cu Partidul Acţiune şi Solidaritate, Platforma Dreptate şi Adevăr şi Partidul Liberal Democrat din Moldova, formaţiuni afiliate PPE.

De asemenea, Orban a menţionat că o delegaţie a PNL a fost, recent, la Chişinău, pentru a-l susţine pe candidatul Platformei Dreptate şi Adevăr în alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului.

"Am fost onoraţi de prezenţa recentă a lui Andrei Năstase la aniversarea a 143 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal şi ne-a făcut plăcere să ne deplasăm cu o delegaţie a PNL la Chişinău pentru a ne exprima susţinerea pentru candidatura domniei sale", a mai precizat Orban, în comunicatul citat. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.