Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat joi că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să organizeze un referendum prin care alegătorii să decidă cine trebuie să numească procurorii-şefi de la nivel central.

Fostul şef al statului crede că referendumul ar trebui organizat cât mai repede iar până la finalizarea acestuia, preşedintele Iohannis ar putea ignora decizia Curţii Constituţionale cu privire la revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

'Sunteţi de acord ca preşedintele României să fie implicat în numirea procurorilor-şefi la parchete? Aceasta este întrebarea care trebuie adresată la referendum. Curtea Constituţională a României trebuie să valideze referendumul şi să fie prima care să îl aplice. Dacă pierde referendumul, atunci Iohannis trebuie să plece acasă, la Sibiu. (...) Trebuie să joace acest referendum, pentru că asta rămâne (decizia CCR - n.r.) şi vom avea preşedinţi fără atribuţiuni, preşedinţi care nu mai stabilesc echilibrul între partidele politice care influenţează guvernul şi justiţie. Este foarte important acest echilibru ţinut cu două chei: preşedinte şi ministru, care este al unui partid politic şi are o majoritate parlamentară care îl presează. Soluţia este referendum obligatoriu, indiferent dacă îl suspendă. Dacă este şi suspendare, le face pe amândouă deodată, într-o singură sesiune. Dacă învinge la referendum, al doilea mandat de preşedinte este ca şi pus pe masă', a declarat Traian Băsescu la B1TV.

Băsescu a susţinut că la finalul mandatelor sale de preşedinte a lăsat justiţia izolată de factorul politic.

'Am lăsat funcţia de preşedinte intactă ca atribuţiuni şi justiţie izolată de factorul politic. Astăzi suntem într-un moment de cumpănă, care trebuie tratat ca atare. Preşedintelui i se iau tot mai mult din atribuţiuni din şef al politicii externe. Merge doamna Dăncilă în străinătate, stabileşte preşedintele Camerei Deputaţilor mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Preşedintele nu este consultat pe probleme de politică externă. Este din când în când trimis la Sofia, eventual, să stea la masă cu kosovarii. Preşedintele trebuie sprijinit acum, pentru că ţara se pregăteşte să intre într-un derapaj. Pe politică externă, pe de o parte. Odată intrat într-un derapaj pe politică externă, este şi derapaj de securitate. Sunt legate politica externă şi securitatea, de asta sunt la preşedinte amândouă. Şi pe justiţie, pe de altă parte, după decizia pe care eu o consider neinspirată a Curţii Constituţionale, chiar dacă sunt argumente frumos scrise. Dar trebuie citit argumentul odată cu Constituţia, nu doar trimitere la articole din Constituţie', a mai spus senatorul. AGERPRES/(A - Gabriel Apetrii, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.