Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că, în ce priveşte o moţiune de cenzură, există discuţii cu toţi parlamentarii din arcul majorităţii care ar putea să-şi schimbe opinia, iar discuţiile vor continua, situaţia fiind una "clară" din punct de vedere al Opoziţiei, care susţine un astfel de demers.

"Despre moţiunea de cenzură am avut discuţii şi cu siguranţă vom avea această moţiune de cenzură. Orice alte elemente sunt politice. (...) În momentul de faţă, bineînţeles că discutăm cu toţi parlamentarii din arcul majorităţii, care ar putea să-şi schimbe opinia. Pe partea opoziţiei lucrurile sunt foarte clare - va fi o susţinere de sută la sută din partea Opoziţiei, dar ştim cu toţii - algebra ne arată că, pentru a fi posibil ca această moţiune să treacă, e nevoie de ceva mai mult şi în momentul de faţă purtăm aceste discuţii să vedem ce se va întâmpla", a precizat Barna, care a participat la aniversarea a 143 de ani de la înfiinţarea PNL.

În privinţa plângerii penale depuse de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă, liderul USR nu a dorit să comenteze, apreciind totuşi că poate fi un demers politic necesar vizavi de situaţia politică actuală din România.

"N-aş vrea sa comentez acum această plângere a domnului Orban. Este un demers pe care dl. Orban şi l-a asumat, vom vedea ce va decide justiţia. E un demers care poate fi un demers politic necesar în ceea ce se întâmplă acum în România", a spus Dan Barna.

Întrebat ce urează PNL la ceas aniversar, preşedintele USR a spus: "Să fie acel partid pe care Brătienii l-au condus şi care a făcut schimbările care ne-au adus până la Unire şi a ceea ce a urmat". AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.