Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Coaliţia PSD - ALDE funcţionează foarte bine şi la nivel guvernamental, şi la nivel politic, a afirmat duminică preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE.

"Coaliţia funcţionează foarte bine şi la nivel guvernamental, şi la nivel politic şi, de asemenea, relaţia pe care conducerea noastră o are cu conducerea PSD funcţionează foarte bine", a declarat Tăriceanu, la Parlament.

În opinia sa, a început "o manipulare" prin care se doreşte transmiterea mesajului că se va rupe coaliţia de guvernare.

"A început astăzi o manipulare (...), am văzut în câteva suporturi media reluată o declaraţie de-a mea mai veche, dar complet distorsionată - şi anume că vorbesc pentru prima oară despre ruperea coaliţiei. Eu am vorbit despre cu totul altceva la vremea respectivă. Această chestiune este scoasă din context şi distorsionată, nu am vorbit de aşa ceva. Am spus că, pe viitor, (...) când vom discuta în cadrul coaliţiei ALDE - PSD despre candidaturile la prezidenţiale, cea mai bună soluţie cred că va fi o candidatură unică, dacă nu, sigur că va trebui să analizăm care sunt celelalte variante şi nimic mai mult. De aici până la a merge să se spună că am vorbit despre ruperea coaliţiei este un drum pe care nici nu mi l-am imaginat. (...) Această idee face parte dintr-un plan mai vechi, pe care l-am văzut încercând a fi derulat de un an şi ceva încoace, şi anume introducerea unor elemente de disensiune între noi şi PSD, doar-doar s-o rupe coaliţia", a arătat Tăriceanu.

El a precizat că aceste informaţii au apărut în contextul plângerii penale făcute de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă.

"Dar probabil că nimic nu e întâmplător. Şi de ce spun acest lucru? (...) Plângerea penală făcută de preşedintele PNL împotriva premierului Viorica Dăncilă. Şi ieri la Timiş am declarat că premierul se bucură de întreaga susţinere din partea ALDE, din partea colegilor din Guvern, la nivel parlamentar şi din partea mea, ca preşedinte al Senatului, înţelegând acest lucru (...) prin perspectiva relaţiilor instituţionale între Parlament şi Guvern. Premierul are întregul sprijin", a susţinut Tăriceanu.

Totodată, întrebat cum le răspunde membrilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE), care duminică la Gala Premiilor TLDE de la Palatul Parlamentului l-au rugat să îşi asume candidatura la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu-Tăriceanu a precizat: "În momentul de faţă, eforturile noastre trebuie să fie îndreptate către îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat faţă de alegători prin programul de guvernare, susţinerea activă a Guvernului, a prim-ministrului şi cred că va veni la un moment dat şi momentul să discutăm cu partenerii din PSD despre prezidenţiale, dar acest moment nu a venit". AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.