COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu rafale de 90...100 km/h. in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...100 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se vor desfăşura la Sofia, în Bulgaria.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii informale a Consiliului European de miercuri se află subiecte care vizează domeniile digital, cercetare şi inovare. De asemenea, pe fondul evoluţiilor recente în plan internaţional, se va discuta despre situaţia privind retragerea Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), dar şi despre decizia adoptată de SUA privind instituirea unor taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu.

În ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că acestea reprezintă elemente esenţiale ale menţinerii Uniunii Europene în vârful competiţiei economice şi industriale globale. În acest sens, el va susţine viitorul program-cadru dedicat cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării - Horizon Europe, menit să contribuie la consolidarea capacităţii Uniunii de a produce şi exploata cunoştinţele.

"Preşedintele României va accentua ideea necesităţii creşterii investiţiilor în domeniul digital, pentru că o Piaţă Unică Digitală puternică este esenţială în vederea menţinerii forţei şi credibilităţii Europei în cadrul economiei globale şi a competitivităţii Pieţei Interne", arată Preşedinţia.

Joi, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, şefii de stat şi de guvern vor dezbate subiecte de interes comun, precum conectivitatea, securitatea şi fenomenul migraţiei.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, în prima sesiune, preşedintele Iohannis va sublinia importanţa proiectelor în domeniul conectivităţii, în infrastructură, energie şi reţelele digitale, întrucât acestea au capacitatea de a creşte convergenţa între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest.

În acest context, el va susţine acordarea unui sprijin sporit strategiilor macro-regionale, cum ar fi proiectele dezvoltate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării.

În cadrul celei de-a doua sesiuni cu tema "Abordarea provocărilor comune", şeful statului va evidenţia faptul că, în virtutea proximităţii geografice, Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest sunt în relaţie de interdependenţă, fiind importantă, astfel, dezvoltarea, în continuare, a cooperării, în vederea asigurării securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va pleda pentru acordarea unei atenţii sporite întăririi statului de drept şi luptei împotriva corupţiei.

De asemenea, preşedintele se va pronunţa pentru creşterea investiţiilor în Educaţie, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pe termen lung pentru realizarea unui spaţiu comun de securitate, mai spune Preşedinţia. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.