COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu rafale de 90...100 km/h. in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...100 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 181 voturi pentru, 74 împotrivă şi 5 abţineri, reexaminarea Legii 303/2004 a Statutului judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, principala modificare fiind la definiţia erorii judiciare.

Astfel, deputaţii au reexaminat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018.

Potrivit textului adoptat, "există eroare judiciară atunci când: a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile, au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".

Alte modificări adoptate se referă la introducerea prevederii potrivit căreia "la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere, judecătorii şi procurorii revin pe funcţiile deţinute anterior în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, la parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.

Potrivit altor texte adoptate, "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". "Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară. Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate", au mai stabilit deputaţii.

La dezbateri, deputatul USR Stelian Ion a anunţat că USR va sesiza din nou Curtea Constituţională. "Textele sunt în continuare neclare şi vom ataca din nou la Curtea Constituţională. Suntem încredinţaţi că vom câştiga a treia oară la Curte", a adăugat deputatul USR.

PNL votează împotriva acestui text, a anunţat liberalul Ioan Cupşa, menţionând că actul de legiferare în Parlament scade în calitate de la an la an.

"PNL va vota împotrivă cum a fost reexaminat. Cu tristeţe constat că calitatea actului de legiferare scade de la un an la altul. Curtea a considerat o calitate precară a textului, a vorbit de neclarităţi şi imposibilitatea aplicării. S-a vorbit de necorelarea textelor. Toate aceste aprecieri vădesc un singur lucru - calitatea actului de legiferare în Parlament scade de la un an la altul. Au fost modificate şi texte care nu au fost vizate de Curtea Constituţională", a mai spus Cupşa.

În replică, preşedintele Comisiei speciale privind legile justiţiei, Florin Iordache, a susţinut că a fost redefinită eroarea judiciară, fiind pusă în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

"Decizia Curţii am pus-o în concordanţă. Noi, în campanie, am decis să introducem răspunderea reală magistraţilor.(...) Avem colegi care blochează, colegi melomani care combat şi fac numai declaraţii politice, Parlamentul nu poate sta în loc. Ne-am asumat că avem nevoie de răspunderea magistraţilor şi o vom face. Cu toate atacurile la Curtea Constituţională, aceste legi vor intra în vigoare", a spus Iordache.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.