Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) organizează în premieră Gala "100 pentru Centenar", prin care 10 români de succes, adevărate modele de conduită şi implicare în păstrarea şi promovarea identităţi naţionale peste hotare, din 10 ţări cu comunităţi semnificative de români, vor primi distincţii simbolice din partea Guvernului.

Potrivit unui comunicat al MRP, remis luni AGERPRES, lansarea proiectului are loc în 16 mai, la Hotel de Ville - Grand-Place de Bruxelles, în Belgia, în prezenţa ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a membrilor misiunii diplomatice a României de la Bruxelles, a reprezentanţilor mediului asociativ românesc din teritoriu, a mass-media în limba română, a autorităţilor locale şi a tuturor românilor interesaţi să participe la activitate.

Acest eveniment este primul din seria celor aflate pe agenda MRP, urmând a fi replicat şi în Statele Unite ale Americii (Washington), Portugalia (Lisabona), Franţa (Paris), Italia (Roma), Spania (Madrid), Grecia (Atena), Germania (Berlin), Marea Britanie (Londra) şi Israel (Ierusalim).

Totodată, în cadrul deplasării în Belgia, ministrul Natalia-Elena Intotero va lua parte şi la Ziua Costumului Popular Românesc. În vederea celebrării unicităţii tradiţiilor româneşti, Primăria din Bruxelles a dispus ca statueta Manneken Pis, una dintre atracţiile turistice ale Capitalei Belgiei, să fie îmbrăcată în costum naţional românesc, respectiv în cel de căluşar, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.