Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a opinat că prim-ministrul Viorica Dancilă, aflat în vizita la Vatican, ar fi făcut o confuzie între o posibilă vizită a Papei în România şi discuţiile despre preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în prima jumătate a anului viitor.

"Daţi-mi voie să cred că nu a înţeles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo. Am urmărit întreaga evoluţie şi, în final, a apărut şi comunicatul oficial al Vaticanului despre acea întâlnire şi, într-adevăr, acolo se spune că s-a vorbit despre Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a lui 2019. Singura explicaţie a mea este că doamna a înţeles că este vorba despre vizită şi nu despre preşedinţie. Deci o confuzie inexplicabilă", a arătat el, într-o declaraţie acordată presei, cu ocazia vizitei la Blaj.

Iohannis a adăugat că ştie dacă Papa urmează sau nu să efectueze o vizită în România, dar că acest lucru va fi anunţat de ambele părţi abia atunci când vor fi lămurite toate detaliile.

"Pot să vă spun că ştiu, dar, la acest nivel, şi chiar în relaţia cu Vatican, există nişte reguli şi nişte norme foarte, foarte clare. Atunci când vor fi lămurite absolut toate detaliile, atunci se va anunţa simultan şi de către Vatican, şi de către Administraţia Prezidenţială, şi nu de alţi vizitatori sau audiaţi întâmplător", a mai spus el.

 


Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), Francisc Doboş, a precizat vineri că anunţul privind vizita Papei Francisc în România va fi făcut simultan de Preşedinţia României şi Vatican.

"Nunţiul Apostolic în România, E.S. Miguel Maury Buendia, m-a rugat să fac o precizare pentru presă: Când se va stabili vizita Papei Francisc în ţara noastră, anunţul acesteia va fi făcut simultan de cele două părţi: Statul Vatican (Sf. Scaun) şi Preşedinţia României. Comunicatul de azi al Sfântului Scaun nu face vreo referire la viitoarea vizită", a scris Doboş pe Facebook.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, în audienţă privată de către Papa Francisc. Premierul a mulţumit Sanctităţii Sale pentru atenţia generoasă pe care acesta a acordat-o mereu relaţiilor cu România şi a exprimat speranţa că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România, se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.

Dăncilă a anunţat, la Antena 3, că l-a invitat pe Papa Francisc să efectueze o vizită în România.

"L-am invitat pe Papă în România şi mi-a răspuns că la începutul anului viitor va veni", a declarat Dăncilă. AGERPRES / (A - autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.