Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a aprobat o hotărâre privind modul în care vor fi restituite sumele de bani donate pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", actul normativ prevăzând că donatorii neidentificaţi pot depune cerere de returnare până la 30 septembrie 2018, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

"O hotărâre de guvern venită de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale tot pe ordinea suplimentară (...) stabileşte modul în care vor fi restituite sumele de bani donate pentru 'Cuminţenia Pământului'. (...) Au fost corectate astfel lipsurile legislative din 2016 care au făcut ca donaţiile să nu poată fi restiuite până acum", a declarat Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că, din informaţiile primite de la Ministerul Culturii, în prezent, o mare parte a donatorilor sunt identificaţi, dar sunt şi cazuri în care aceştia nu au fost identificaţi.

"Proiectul de hotărâre adoptat astăzi în şedinţa de Guvern vine cu clarificări pentru aceştia. Aşadar, donatorii neidentificaţi vor depune la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale o cerere de restituire a sumelor până la data de 30 septembrie 2018. Adresele de depunere a cererii, care cerere poate fi depusă şi electronic, vor fi făcute publice pe site-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. (...) Tot pe site-ul ministerului găsiţi şi modelul cererii, tot acolo va exista şi un ghid privind modul în care se completează şi modul în care se restituie banii donaţi în această subscripţie publică", a explicat Barbu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, în baza de date a donatorilor se regăsesc persoanele care au donat prin virament, ordin de plată în lei sau dispoziţie de transfer valutar intrabancar şi interbancar, prin intermediul site-ului campaniei 'www.brancusiealmeu.ro' cu plată prin card bancar, transfer bancar electronic, internet banking sau prin sms pentru numerele de telefon active.

"Deci, toate aceste persoane nu trebuie să facă nimic, îşi vor primi banii automat pentru că ei există în baza de date", a completat el.

Totodată, a adăugat Barbu, persoanele fizice sau juridice care au făcut solicitări de restituire către Ministerului Culturii anul trecut nu trebuie, de asemenea, să mai facă niciun demers, în condiţiile în care cererile lor conţin date corecte, complete.

"Pentru donaţiile venite prim sms returnarea se va face fie prin rectificarea facturii sau prin bonusarea numerelor de telefon în cazul cartelelor prepay. Adică, cine a trimis un sms dacă are cartelă prepay i se va suplimenta contul de pe numărul de telefon, dacă este pe abonament la plata facturii va avea această sumă deja în cont şi i se va scădea din plata facturii. Persoanele fizice sau juridice care au donat sume de bani şi care nu doresc restituirea acestora trebuie să-şi exprime această opţiune în mod expres în scris către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale până pe 30 iunie 2018", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Întrebat până la ce dată intenţionează autorităţile să restituie banii donaţi pentru "Cuminţenia Pământului", Barbu a precizat că până la 31 decembrie 2018. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.