Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere SA, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Parlamentul i-a transmis şefului statului pe 18 aprilie această lege în vederea promulgării.

"Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi p) raportat la art. 76 alin. (1) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie", se arată în sesizare.

Potrivit şefului statului, Legea pentru aprobarea OUG 55/2016 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) ca lege ordinară, deşi în conţinutul său normativ se regăsesc dispoziţii ce se încadrează în domeniul de reglementare al legii organice.

"Analizând prevederile art. 10, 16 şi 79 alin. (1) din OUG nr. 55/2016 aprobată prin legea criticată se poate constata faptul că, din punctul de vedere al criteriului material, acestea instituie derogări de la regulile generale privind regimul juridic general al proprietăţii. Drept urmare, aprobarea OUG nr. 55/2016 ar fi trebuit realizată prin intermediul unei legi organice, conform art. 76 alin. (1) din Constituţie şi nu prin intermediul unei legi ordinare, conform art. 76 alin. (2) din Constituţie", se susţine în sesizare.

Art. 50 alin. (1) din OUG 55/2016 a fost abrogat prin art. I pct. 9 din legea supusă controlului, indică documentul.

Conform art. 50 din OUG 55/2016, "personalul CNIR este angajat pe bază de contract individual de muncă încheiat conform legii, numai prin concurs organizat pe baza unui regulament aprobat de consiliul de administraţie, la propunerea directorului general al companiei, cu excepţia directorului general, care deţine contract de mandat potrivit legii, pentru care se organizează procedură de selecţie". Totodată, conform art. 57 din OUG 55/2016, de asemenea abrogat prin art. I pct. 9 al legii criticate, se prevedea că "la nivelul CNIR se încheie contract colectiv de muncă în condiţiile stabilite de legislaţia muncii în vigoare".

"Având în vedere criteriul material, dispoziţiile care abrogă reglementări ce vizează regimul general al raporturilor de muncă referitor la personalul CNIR ar trebui stabilite prin lege organică, nu prin lege ordinară", se precizează în sesizare.

Conform sursei citate, legea pentru aprobarea OUG 55/2016 "încalcă principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale".

"Prin raportare la prima condiţie stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale pentru aprecierea respectării principiului bicameralismului se poate observa că există deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. În forma iniţială a OUG nr. 55/2016, adoptată de Senat, existau dispoziţii consistente cu privire la aspecte esenţiale privind organizarea şi funcţionarea CNIR, precum şi cu privire la regimul juridic aplicabil personalului CNIR, în timp ce în forma adoptată de Camera Deputaţilor aceste dispoziţii au fost abrogate. Totodată, prin raportare la a doua condiţie stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se poate observa că există şi o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului", se menţionează în sesizare.

Preşedintele adaugă că, din analiza dispoziţiilor de la art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea supusă controlului de constituţionalitate, se observă că "aceasta nu respectă principiul supremaţiei legilor şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea legii, aşa cum a fost consacrat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 30/2016 asupra admiterii sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (3), (4) şi (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor".

Potrivit sesizării, art. I pct. 8 din legea dedusă controlului de constituţionalitate prevede faptul că "structura organizatorică şi numărul de posturi al CNIR, precum şi încadrarea personalului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului".

"Lăsând la latitudinea Guvernului stabilirea unor elemente esenţiale ale raporturilor de muncă la nivelul CNIR, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii de încadrare, promovare şi salarizare a personalului încadrat la CNIR", se mai arată în sesizare. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.